Atenuarea poluării fonice de către plantațiile din amenajările peisagistice

Activitățile cotidiene din localități generează diferite niveluri de poluare sonoră ; un fond de zgomote continue, întretăiate de zgomote stridente datorate transportului, lucrului în întreprinderile industriale, construcții, drumuri etc asaltează permanent sensibilitatea oamenilor, accentuând diferitele stări de stres. Zgomotele cele mai frecvente în mediul urban au o intensitate cuprinsă între 40 și 80 decibeli.

Masele dense de frunziș ale arborilor și arbuștilor interceptează energia fonică a surselor de zgomot și o atenuează, în măsura în care plantațiile sunt suficient de compacte și largi. Din rezultatele unor cercetări, se apreciază că o perdea densă de vegetație lemnoasă, cu lățimea de 200-250 m , poate absorbi în mare parte zgomotele unei autostrăzi, reducându-le cu 35-45 decibeli, ceea ce echivalează cu o depărtare de 2 km față de aceasta.

În orașe, plantațiile stradale, adesea numai din șiruri de arbori, nu au nici un efect de protecție, iar plantațiile rade dintre blocuri și scuarurile cu suprafață restrânsă reduc zgomotele numai cu 4-5 decibeli – efect aproape nesesizabil. În parcuri însă plantațiile dese, perimetrale oferă pentru vizitatori o protecție antifonică evidentă mai ales în timpul sezonului de vegetație.

Combinarea acestui efect cu cel al modelărilor de relief și al altor obstacole nepenetrante se pot obține rezultate remarcabile de reducere a zgomotelor. Soluții bazate pe astfel de asocieri sunt folosite în protecția localităților sau caselor din apropierea căilor de circulație importante ( autostrăzi, șosele etc), unde zgomotele pornesc de la nivelul solului. Undele sonore, propagându-se centrifug, sunt interceptate de coline plantate sau de ziduri plantate, cu o construcție specială.

Spațiul atmosferic, perceptibil imediat de către oameni prin microclimat,calitatea aerului respirabil, nivelul zgomotelor, este numai o componentă a mediului de viață atât al ființei umane, cât și al regnului animal și vegetal. Funcțiile ecologice exercitate de către vegetația zonelor verzi includ și alte acțiuni.

Comments are closed.