Căpşuni – Tratamente curative şi îngrijire – Cultura căpşunilor în micile grădini – Cultivare, sfaturi utile, înmulţire – Partea II.

Căpşuni – cultura căpşunului în grădina noastră.

 


Fragaria x ananassa – hibrizi produşi de Syngenta Flowers, cu port curgător, adaptabili şi la cultura în câmp.

Înmulţire

Căpşunii se inmulţesc prin stoloni, din planta  mamă  cresc nişte tulpini subţiri iar în vârful acestor tulpini cresc nişte noduri mici care ulterior dezvoltă rădăcini şi frunze atunci când ajung în contact cu solul. În momentul în care vedeţi pe vârfum acestor tulpini că s-au format 2 frunze puteţi sâ îndepărtaţi stolonii şi să-i replantaţi în locul care doriţi.

Dacă a-ţi înfiinţat o mică plantaţie de căpşuni, să spunem de 20 – 30 de plante , este indicat ca în primul an să nu lăsaţi formarea de stoloni, pentru a ajuta plantele mame să se dezvolte mai bine şi pentru a ajuta fructificarea. Începând cu al doilea an puteţi aduna stolonii pe măsură ce se formează şi să-i puneţi la înrădăcinat în ghivece mai mici.

Fertilizare

Lipsa elementelor nutritive în sol, sau ulterior la fertilizările suplimentare poate provoca îngălbenirea frunzelor în cazul lipsei fierului, sau o dezvoltare înceată în cazul lipsei azotului. De aceea este foarte important la pregătirea terenului să-i asiguraţi îngrăşămintele necesare. Dacă nu aveţi gunoi de grajd, atunci incorporaţi în sol îngrăşăminte complexe odată cu săparea porţiunii de teren, împrăştiaţi cu mâna o cantitate suficientă şi apoi săpaţi cât mai adânc şi mărunţiţi bine solul. Apoi în timpul culturii , la începutul înfloririi şi la formarea fructelor este timpul să faceţi îngrăşările suplimentare, recomandabil diluate în apa de udat şi în cantităţile indicate de producător. La orice magazin agricol sau fitofarmacie se găsesc de la diverşi producători îngrăşăminte dizolvabile în apă, folosiţi-le periodic pentru o bună producţie , dar nu exageraţi.

Lipsa fierului se observă prin îngălbenirea frunzelor, în lipsa acestul microelement planta nu poate absorbi azotul. Pentru remedierea deficienţei, administraţi produse bogate în fier, sulfat de fier, sau chelat. O singură aplicare sau două , adică cu repetare la 10 zile  ar trebui să fie suficiente.

 

Boli şi dăunători

Una din bolile care nu au tratament şi trebuie să înlăturaţi plantele din cultură este virusul viral, şi asta se observă atunci când fructele se deformează în faza de formare şi maturare, sau cresc deformat împreună cu încreţiri ale frunzelor, florile cad din senin. În mod general această boală se transmite pe cale vegetativă, luată prin stolonii prelevaţi de la plantele mamă infestate. Nu există tratament pentru acest simptom, cel mai bine este să eliminaţi din cultură plantele descoperite pentru a nu infecta celelalte plante din vecinătatea lor. Uneori mai poate apărea şi din atacul afidelor, dar presupunând că a-ţi făcut tratamentele prin stropiri la avertizare atunci nu mai rămâne altă cauză decât infecţia virală.

Bolile fungice apar şi sunt foarte periculoase în epoca de maturare a fructelor în special atunci când sunt ajutate de zile ploioase şi prelungite. În cele mai multe cazuri datorită acestor condiţii producţia scade drastic.

O altă boală este putrezirea coletului de frunze de jur împrejur, se observă la un moment dat că frunzele se usucă la exteriorr-mânând verzi doar în centru. Această boală este favorizată de drenajul insuficient al apei. Aceasta cumulat cu îngrăşarea excesivă cu azot.  Pentru remediere aplicaţi o stropire cu produse cuprice, zeamă bordeleză este de recomandat, şi totodată reduceţi irigarea.

Mucegaiul gri apare atunci când plantele sunt cultivate în zone prea umbroase, puţin ventilate şi terenuri prea argiloase. În faza de maturare a fructelor , la un moment dat se observă cu fructul se acoperă cu un mucegai gri, apoi se moaie după o scurtă perioadă de timp. Pentru remediere la fel stripiri intense cu produse cuprice, zeamă bordeleză, eliminaţi plantele foarte infestate, sau frunze ce arată că sunt afectate şi evitaţi administrarea de noi îngrăşăminte pentru o perioadă de vreme.

Petele de pe frunze, de culoare roşu-violacee spre maron, uneori cu punctul central al petei spre cenuşiu. Aparent planta arată bine , dar apar pete mici, 4- 5 cercuri mici roşu violaciu pe o frunză, apoi se extind rapid şi pe alte frunze din coletul plantei. Acest atac apare în zone umbrite, favorizate de ambient umed şi puţin ventilat, sau se poate manifesta şi la temperaturi scăzute, 10 – 12 grade celsius, îndeosebi toamna târziu şi primăvara devreme, atunci când iarna se lasă plecată mai greu.  Pentru remediere zeama bordeleză este cel mai bun tratament împreună cu reducerea irigării.

Făinarea, ca simptom frunzele sunt acoperite de un praf albicios, care atacă şi fructele imediat, în condiţii asemănătoare cu cele care favorizează apariţia mucegaiului. Pentru remediere aplicaţi produse pe bază de sulf, împreună cu reducerea irigării şi dacă este nevoie să irigaţi nu stropiţi cu apă frunzele şi fructele.

Afidele, aceşti paraziţi atât de nedoriţi, apar îndeosebi pe frunzele mici şi tinere, încreţindu-le, şi decolorându-le. Creşterea plantei este mult încetinită şi numărul florilor este scăzut. Deasemeni, afidele pot transmite cu uşurinţă viruşi de la plantele bolnave la cele neinfestate. Pentru remediere pulverizaţi produse pe bază piretroidă, sau insecticide care combat afidele.  În cazul agriculturii ecologice folosiţi amestecuri de soluţii alcătuite din săpun de casă, usturoi şi nicotină.

Melcii, extrem de dăunători , provoacă mari pagube atunci când terenurile sunt infestate . Îndeosebi pe vreme ploioasă. Pentru remediere sunt produse tipice la fitofarmacii care se distribuie pe suprafaţa solului. Un produs ecologic ce combate foarte bine este berea. Tăiaţi sticle de bere pe jumătate, îngropaţi-le în pământ iar melcii vor fi atraşi şi vor cădea în capcană.

Acarianul roşu, apare îndeosebi în perioadele mai calde şi secetoase. Formează rapid colonii, ce pot infesta rapid porţiuni  mari de cultură. Pentru prevenire interveniţi rapid cu produse acaricide specifice. La nivel preventiv puteţi pulveriza apă pe frunze în perioadele mai uscate ale verii.

 

Aşadar , cultura căpşunului este foarte simplă, clima din ţara noastră favorizează cultura în orice zonă a ţării, dacă respectaţi un minim de reguli necesare pentru o cultură sănătoasă veţi vedea că şi bolile şi dăunătorii apar mai greu.Iar ca tratamente necesare într-un ciclu vegetativ un număr de 3-4 tratamente este suficient.

 

 

Mult succes!

 

 

Autor Constantin Claudiu

Publicat 14.04.2011  iSEO

 

 

Comments are closed.