Ce înseamnă peisaj? – Ce înseamnă amenajare peisageră ?

Termenul de peisaj are ca sens inițial cel folosit în pictură, apărut în arta Renașterii, definind un tablou în care natura, observată de om este personajul principal.Ulterior acest termen a fost introdus și în arta grădinilor, fiind larg utilizat mai ales din perioada creării parcurilor peisagere engleze.În ultimii ani se remarcă o folosire excesivă a termenului, în situații foarte diferite, de exemplu *peisaj mediatic*, * peisaj publicistic* sau * peisaj industrial*, care nu au nimic comun cu accepțiunea lui în domeniul arhitecturii peisajului și al dezvoltaării spațiale.

Conform Convenției europene a peisajului ( Firenze, 2000) prin peisaj se înțelege o porțiune de teritoriu așa cum este percepută de  către om și ale cărui caracteristici rezultă din acțiunea și interacțiunea factorilor naturali și umani. Peisajele, fie naturale, fie antropogene, sunt foarte diferite : ele prezintă trăsături specifice în funcție de zona geografică, climă, factorii geologici, hidrologici și pedologici, vegetație, dar și în funcție de amenajarea teritoriului, dezvoltarea agriculturii, silviculturii, mineritului, industriilor, urbanismului, transporturilor, turismului si agrementului. Peisajele care fac obiectu artei grădinilor și arhitecturii peisajului sunt influențate de tradițiile culturale din fiecare zonă geografică , cât și de fiecare epocă istorică, de evoluția concepțiilor în celelalte arte vizuale, de dezvoltarea cunoașterii, a științei, a mijloacelor tehnice și a tehnologiilor în execuția și întreținerea amenajărilor peisagistice.

Peisajul , sub toate aspectele pe care le îmbracă ( natural și antropic ), rural sau urban, în toate modurile în care este utilizat, în toate modurile în care este contemplat, este o componentă importantă a interesului general. Pe plan ecologic, ambiental, social și cultural, el constituie o resursă care contribuie la calitatea vieții oamenilor și care favorizează activitatea economică, de aceea protejarea , amenajarea și gestionarea lui este foarte importantă pentru dezvoltarea durabilă, bazată pe un echilibru armonios între necesitățile sociale, economie și mediu.

Astfel, distingem două tipuri de peisaj  : peisajul natural și peisajul amenajat.

Peisajul natural reprezintă un patrimoniu al fiecărei țări, zonele în care elementele naturale s-au păstrat nemodificate de intervenția omului alcătuiesc peisajele naturale. În aceste zone se dorește conservarea naturii sălbatice , ca o componentă deosebit de importantă a mediului fizic. Considerate din punct de vedere contemplativ, nenumărate tipuri de peisaj pe care le oferă natura posedă calități vizuale pe care le asociem cu perfecțiunea, le percepem ca frumoase. În unele situații, peisajul natural nu trezește admirație, emoție estetică. Analizând cauzele , acestea pot fi : absența unor elemente de varietate, sau prezența unor elemente distonante. De exemplu, povârnișurile dezgolite, și bătute de vânturi ale unor dealuri sunt mai puțin frumoasedecât dealurile cu pajiști și neregulat împădurite. Doborâturile de vânt sau incendiile provocate de furtuni și descărcările electrice imprimă aspecte neplăcute unui peisaj montan. Zonele de teren nisipos sau sărăturat, cu vegetație săracă creează impresii dezolante , la fel cele cu alunecări de teren, văi de râuri degradate de inundații sau eroziune. Peisajele naturale , ca atare sunt puține, ca urmare a intervențiilor oamenilor prin activitățile de amenajare a teritoriului.

Integrarea creațiilor umane  într-un peisaj natural valoros trebuie să se facă în armonie cu acesta , să nu-l altereze, ci să-i dea valențe de frumusețe. De aceea este firesc și important ca în deciziile de transformare a unui peisaj natural să fie implicați și specialiștii peisagiști.

Peisajul amenajat reprezintă acel peisaj natural modificat, ca și crearea unui peisaj nou trebuie să folosească la maximum și să dezvolte trăsăturile naturale valoroase ale terenului  și ale peisajului existent, eliminând trăsăturile și aspectele nedorite.

Un peisaj amenajat poate desăvârși și corecta ceea ce  a creat natura sau poate reuni în același teritoriu aspecte vizuale care în natură se întâlnesc în mod disparat. În habitatele umane domină peisajele complet create de om, parcuri și grădini urbane, spații verzi stradale, peisajele rurale ale fermelor, peisajul unei autostrazi, etc.

Proiectarea urmărește atât armonia vizuală a elementelor componente cât și integrarea anumitor funcțiuni pentru satisfacerea diferitelor deziderate legate de folosința teritoriilor respective în condițiile construirii unui peisaj de calitate. Situarea diferitelor amenajări în carul natural , exterior orașului, impune corelarea acestora cu trăsăturile peisajului înconjurător și integrarea aspectelor sale vizuale majore ( priveliști sau perspective asupra sscenelor de interes observabile din anumite puncte sau zone ale teritoriului de amenajat ). Abandonând viziunea exclusiv elitistă a peisajului , Convenția Europeană a peisajului precizează că în prezent , trebuie luate în considerare de către statele semnatare ale Convenției atât peisajele remarcabile cât și cele considerate urâte . O problemă actuală , așa cum s-a mai arătat, este recuperarea și refacerea unor peisaje degradate antropic, de exemplu, teritoriile urâțite de haldele de steril, de instalațiile industriale abandonate, de carierele de piatră părăsite, etc.

 

Autor Constantin Claudiu

Publicat 14.09.2011

Bibliografie : ‚ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ. Dr. Ana- Felicia Iliescu

Editura Ceres 2003.

foto : “Luminis” – Nicolae Grigorescu

 

 

Comments are closed.