Clematis – Clematite – Tufe bogate pentru grădină – O propunere foarte bună pentru o pergolă cu totul deosebită.

Clematis este o plantă foarte îndrăgită pentru grădină, cu un numaăr mare de specii şi hibrizi, flori spectaculoase, culori încântătoare, plante cu înflorire de la începutul verii iar la unele specii până toamna târziu. Dacă doriţi să realizaţi o arcadă bogată în flori şi foarte impresionantă atunci clematisul este o alegere înţeleaptă.


Clematitele sunt cultivate din evul mediu, o mare parte de specii au fost aduse din Asia şi America, după care în Franţa şi Olanda s- au produs cele mai multe soiuri şi hibrizi . Primele specii de Clematis au apărut în vestul Europei, Clematis viticella, Clematis integrifolia, Clematis recta, Clematis flammula. Acestea au fost din primele specii rustice de clematis cultivate în Europa, hibridizarea a început în a doua parte a secolului 18 atunci când a fost adus din China soiul Clematis florida, care avea să devină genitorul a unui mare număr de clematite moderne, a unor hibrizi cu flori mari. Multe din aceste varietăţi vechi sunt şi astăzi cultivate.

La sfărşitul secolului 18 odată cu apariţia unei boli la clematis, ofilirea, boală ce apare îndeosebi la hibrizii cu flori mari interesul faţă de clematite a mai scăzut, ulterior după primul război mondial au început să reapară hibrizi noi de clematis datorită în principal muncii unor promotori ai clematitelor. Un mare colecţionar de clematis a fost William Robinson, autor al unor cultivaruri foarte valoroase. După al doilea război mondial s-a reînoit interesul pentru clematite, iar cultivarea lor a devenit din ce în ce mai răspândită.

În anul 1991 a luat fiinţă British Clematis Society în Marea Britanie, societate menită a promova şi a proteja clematitele. Marea varietate a plantelor apărute ne dă astăzi posibilitatea de a le include în toate compoziţiile peisagistice. Având o creştere foarte rapidă şi bogată în flori se pot folosi în special la îmbrăcarea unor pereţi, sau a invada un arbore, se pot folosi foarte bine la îmbrăcarea unei pergole de lemn, sau a unui foişor de lemn, utilizările sunt multiple în peisagistica modernă.

În ţara noastră cea mai mare parte de material dendrologic vine din import, cele mai mari ţări producătoare sunt Olanda, Franţa şi Italia. Sperăm să apară şi în ţara noastră producători autohtoni, pentru a veni în întâmpinarea cererii interne, cât şi pentru dezvoltarea rurală, atât de mult dorită  şi trâmbiţată de autorităţi şi atât de puţin susţinută.

Întotdeauna, în momentul achiziţiei , în afară de alegerea estetică dictată de tipul florii şi culorii speciei de clematis alese, ilustrată în mod clar pe eticheta ataşată ghiveciului este bine să întrebaţi dacă specia aleasă de dvs. este o specie de clematis alpină, cu iernare în aer liber, sau este o specie de clematis care pierde partea aeriană pe timpul iernii iar anul următor porneşte în vegetaţie din nou de la nivelul solului, sau de la 50-60 de cm înălţime.  Genul Clematis conţine peste 200 de specii  originare de pe toate continentele , specii lemnoase sau erbacee, rustice sau tropicale. Sunt unele specii de clematis, precum Clematis vitalba, specie invadantă, liană căţărătoare ce creşte la înălţimi mari, plantă viguroasă cu flori albe, cu o perioadă de înflorire destul de lungă, iulie- septembrie, specie ce se foloseşte mai mult ca portaltoi.

Clematis montana este o specie ce poate depăşi 10 metri înălţime dacă îi asigurăm un suport de creştere adecvat.

Frunzele clematidei sunt compuse şi variază de la specie la specie. La unele specii sunt cu foliole mari , la unele mai mici, foliolele pot să difere ca număr, de la unu la cinci, marginea frunzei poate fi netedă sau zimţată. Corola de flori este formată din 4 sau 5 sepale  de formă ovată, fiecare floare poate poate avea diametrul cuprins între 2 şi 20 de cm. Culorile florilor diferă de la alb la albastru, roşu, roz, violet, chiar şi culori combinate. Clematisul cu flori duble  sau semiduble, la care staminele se transformă în staminoide, structuri asemănătoare cu petalele, fenomen tipic la Clematis macropetala şi hibrizii săi. Multe varietăţi au staminele centrale ale florii  de culoarea galbenă , şi este un element caracteristic al acestei flori , ele impresionând prin contrastul culorii staminelor galbene cu cele ale petalelor de culoare mai închisă. Floarea mai poate fi sub formă de cupă, sau plată, sau chiar şi răsucită spre înapoi.

Cea mai bună perioadă pentru plantare la noi în România este primăvara, dar puteţi să le cumpăraţi şi în altă perioadă a anului , să le păstraţi apoi pentru primăvara următoare când puteţi să le plantaţi în grădină. Căutaţi să cumpăraţi plante în ghivece de un diametru minim de 18  cm, pentru că anumite specii crescute în vase mai mici este posibil să fi suferit carenţe hidrice, şi este posibil să pornească mai greu în vegetaţie, şi în mod nearmonios atunci când le plantaţi în grădină.

Fişă tehnică

Expunere

Clematidele , ca şi alte plante căţărătoare, pentru o bună creştere au nevoie de locuri propice dezvoltării , adică un loc unde la baza pământului să fie umed şi puţin umbrit iar mai sus, partea aeriană a plantei să fie scăldată în soare, luminoasă, chiar expusă în soare direct. În vechile cărţi de grădinărit este şi o sintagmă despre acest aspect care sună cam aşa :” picioarele la umbră şi capul la soare !” . Explicaţia este simplă dacă ne gândim la Clematis vitalba , specia de natură sălbatică, care creşte în bazinul mediteranean în flora spontană şi este folosită ca portaltoi pentru speciile de clematide altoite, deci această Clematis vitalba creşte la baza arborilor sau a trunchiurilor de copac căzute, unde la baza pământului este umbră şi răcoare , iar temperatura este stabilă. Vărful vegetaţiei are întotdeauna tendinţa să se îndrepte spre lumină, în mod încăpăţânat creşte vertiginos spre lumină şi soare, numai ramurile care ajung la lumină mai multă vor produce flori fertile şi seminţe. Aşadar, căutaţi un loc adecvat în grădina dumneavoastră, chiar latura vestică sau nordică a casei, la picioarele unui arbore , între alte plante , eventual arbuşti, care să asigure o vegetaţie luxuriantă în partea de jos , apropiată de pământ, astfel încât să se asigure un microclimat prielnic clematidei.

Pentru plantare săpaţi o groapă  de obicei dublă decât măsura ghiveciului în care l-aţi cumpărat, adâncă de 40- 50 cm, iar pe fundul gropii puteţi pune un mic strat de pietriş pentru un drenaj bun, apoi un strat de pământ de împrumut de bună calitate după care puneţi balotul de pământ al clematidei astfel încât să fie la aproximativ 3- 4 cm sub nivelul terenului.

Substratul de pământ

Substratul de pământ trebuie să fie proaspăt , fertil, umed, nu este indicat să plantaţi pe soluri grele. Un amestec de pământ cu PH-ul de reacţie neutră, cuprins între 5, 5 şi 6, 5 . Din acest motiv recomandam mai sus ca atunci când plantaţi să faceţi o groapă dublă faţă de mărimea vasului pe care l-aţi cumpărat şi să înlocuiţi pământul scos cu un amestec de pământ de împrumut, pentru a evita acel fenomen în care datorită terenului prost chiar şi după 2- 3 ani de vegetaţie dacă tragi afară din pământ planta vei observa că aparatul radical nu s-a dezvoltat deloc, sau s-a dezvoltat foarte puţin în noul habitat. Pentru a preveni astfel de probleme este bine să facem un amestec de pământ de calitate, 30% pământ de flori, 30% pământ de frunze, 20 % mraniţă, 20 % nisip. Pentru a da posibilitatea rădăcinilor să se ancoreze foarte bine în pământ.

Apă şi fertilizare

Este bine să păstraţi pământul umed măcar în primul an al plantării, nu exagerat, dar dacă este secetă puteţi să udaţi la câteva zile. Fertilizarea de toamnă cu gunoi de grajd, sau de primăvară este suficientă.

Înmulţire

Sunt mai multe metode de înmulţire a clematitei, prin seminţe o metodă destul de dificilă pentru necunoscători. Metoda cea mai folosită este prin butăşire, se poate realiza şi butăşire primăvara  prelevând butaşi verzi după ce a început vegetaţia, o altă perioadă destul de bună este butăşirea de vară, imediat după trecerea florilor, se prelevează butaşi semilemnoşi. Se mai poate face butăşire şi iarna cu butaşi lemnoşi. O altă metodă de înmulţire este prin marcotaj, şi este şi cea mai uşoară.

Deasemeni dacă aveţi o tufă de clematis mai bogată se poate înmulţi prin divizarea tufei primăvara devreme, săpaţi tufa iar apoi tăiaţi în două sau în 3 părţi aparatul radical iar apoi replantaţi imediat în locuri diferite.

Tundere

Tăierile sunt cele mai importante pentru o dezvoltare armonioasă a clematitei, este una din cele mai importante lucrări de îngrijire, va asigura o înflorire pe măsură în anul următor. Pentru a face această lucrare la timpul potrivit trebuie să cunoaştem mai întâi de toate specia care o avem, şi mai apoi să procedăm la tundere în perioada cea mai bună. După ce a-ţi plantat în pământ ghiveciul pe care l-ţi cumpărat , după plantare este recomandat să faceţi o tăiere drastică, pentru a favoriza formarea de la baza plantei  a noilor ramuri. Astfel este bine să tăiaţi de la a doua pereche de noduri numărând de jos în sus, după ce-a de –a doua pereche de noduri, fix cu un centimetru deasupra lor tăiaţi cu un foarfec foarte bine ascuţit şi dezinfectat.

Clematitele hibride , foarte viguroase , cu înflorire în perioada de vară, se taie energic imediat după trecerea florilor reducând ramurile la o lungime de circa 30 de cm.

Clematitele ce înfloresc toamna se tund întotdeauna primăvara în luna martie , cu o tăiere drastică la circa 1 metru înălţime de la sol.

Clematitele cu cu înflorire precoce, cum ar fi Clematis montana, Clematis armandii, sau Clematis alpina  se tund numai după trecerea florilor tăind partea terminală a ramurilor.

Boli şi dăunători

Clematitele pot fi atacate de diverşi dăunători , clasici am putea spune, afidele dacă sunt plantate în preajma unor plante ce au fost atacate de afide, melcii pot apărea şi din nou trebuie atenţie  pentru a preveni asemenea atacuri. Uneori datorită circulaţiei proaste a aerului poate apărea mucegaiul cenuşiu, foarte periculos,pentru prevenire se recomandă stropirea cu Rovral sau Topsin şi îndepărtarea părţilor atacate.

 

Mult succes!

 

Autor Constantin Claudiu

Publicat 05.05.2011

 

 

 

 

Comments are closed.