Crearea artificială a lacurilor în parcuri
În funcţiile de condiţiile de teren ( mărime, relief, caracteristici hidro-geologice) şi de posibilităţile materiale de finanţare şi realizare, în programele specifice de arhitectură peisageră se poate include crearea de lacuri , cursuri şi căderi de apă.. Acestea pot constitui trăsături puternice ale compoziţiei , cu avantajele menţionate ale apelor naturale.
Pentru lucrările de proporţii , proiectantul peisagist trebuie să colaboreze cu specialistul hidrotehnician, în vederea adaptării soluţiei la cerinţele tehnice ale realizării.
Crearea întinderilor de apă prezintă un interes deosebit mai ales pentru parcuri . Lacurile şi iazurile artificiale constituie o categorie mai frecvent folosită în amenajările peisagistice faţă de cursurile de apă, întrucât adesea , au o capacitate de exploatabilitate mai mare şi oferă mai multe posibilităţi recreative.
Sursele de apă pentru crearea lor sunt mai numeroase: pânza de apă freatică, izvoare, bararea sau devierea unui curs de apă , apa din conducte ( soluţie neeconomică), unele dintre aceste surse pot fi complementare. La proiectarea lacurilor se iau în considerare câteva principii generale:
–Mărimea unui lac artificial nu trebuie să depăşească , în general, 30% din suprafaţa parcului în care este inclus.
–Forma lacului este un element vizual de primă importanţă, ea se stabileşte cu multă atenţie , în acord cu structurarea compoziţiei. Mai adesea pentru lacurile artificiale se adoptă forme libere, cu contururi sinuoase, racordate uneori cu linii drepte, evitându-se paralelismul malurilor.
Raportul dintre dimensiunile lacului este influenţat de relieful existent şi de sursa de apă disponibilă. Astfel o vale naturală prelungă conduce la desfăşurarea în lungime a lacului. Tot aşa, lacurile provenite din bararea unui curs de apă , sunt în general alungite, configuraţia malurilor trebuie să corespundă curentului de primenire a apei, pentru a nu se forma zone complet stagnante.
Crearea lacurilor prin excavare până la pânza freatică permite o mai mare libertate în stabilirea formei. Pe terenurile mai mici ele pot fi neregulat rotunjite, asemenea iazurilor naturale. Lacurile alungite se pot proiecta cu unele îngustări şi lărgiri inegale, cu grija dominanţei spaţiilor întinse ale apei. În unele locuri , îngustarea poate fi maximă, pentru legarea prin poduri a malurilor opuse.
Suprafeţele mai mari de apă calmă sunt compatibilie atât cu formele aparent naturale cât şi cu cele foarte desenate. Anumite concepte artistice recurg la geometrizarea formei , simetrică sau asimetrică a lacurilor. Se pot menţiona aici exemple din perioada clasică. Unul dintre acestea este „lacul elveţienilor” din Parcul Versailles, care are aspectul uni vast bazin ( de aproape 16 ha) rectangular, cu extremităţile rotunjite. Tot într-o creaţie a arhitectului peisagist Le Notre , Parcul Chantilly, lacul din jurul castelului are o formă geometrică asimetrică decupat însă de o peninsulă desenată simetric. Şi în Bucureşti avem un exemplu, Parcul Titan.
-Microrelieful malurilor – în regiunile de şes, zona lacului se proiectează în general concavă, cu malurile line, curbele de nivel urmărind în ansamblu forma lacului. În siturile cu relief mai frământat se pot introduce zone de mal mai înalte, promontorii, chiar mal mai abrupt şi stâncos.
-Crearea insulelor – este recomandabilă pentru lacurile suficient de mari. De formă rotunjită sau uşor alungită, insulele mai mici, îmbrăcate în vegetaţie , constituie repere vizuale care pun în valoare suprafaţa întinsă a apei. Insulele mai mari se pot proiecta ca sectoare ale compoziţiei ( spre exemplu insula trandafirilor din Parcul Herăstrău din Bucureşti, legată de maluri prin două poduri), sau pot conţine amenajări independente( cazul insulelor accesibilie numai cu ambarcaţiuni).
Amplasarea insulelor în cadrul lacurilor se alege în apropierea malurilor , la distanţe care permit sau nu legarea prin poduri : poziţia lor trebuie să se înscrie armonios în forma lacului , în corelaţie cu direcţiile cele mai avantajoase de percepere a peisajului acestuia.
Autor Constantin Claudiu
Publicat 10.11.2011
Bibliografie : ‚ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ. Dr. Ana- Felicia Iliescu
Editura Ceres 2003.