Elementele componente ale spaţiilor verzi V.
15. Florile plantelor lemnoase. Oferă de cele mai multe ori , efectele cele mai frumoase în cadrul spaţiilor verzi. Culoarea cea mai obişnuită este cea albă sau crem- deschis ( vişin, păr, măr, etc ) apoi galbenă ( sălcioara, cornul ,etc ) de culoare roză ( liliac, tamarix, salcâmul roz, caisul, piersicul etc) , mai puţin răspândite sunt florile portocalii , roşii aprins, violete şi albăstrui. În executarea compoziţiei şi amestecurilor se va ţine seama de : perioada înfloririi arborilor, aroma florilor, culoarea lor, etc. În parcuri , speciile se vor amplasa astfel încât să existe o continuitate a înfloririi , plantele care înfloresc mai târziu să nu fie mascate de plantele ce înfloresc mai devreme sau în acelaşi timp, ca parfumul florilor să se poată distinge cu uşurinţă. Cu privire la perioada infloririi trebuie de stiut modul cum se esaloneaza aceasta. De exemplu, forsythia şi caisul înfloresc în luna aprilie, castanul porcesc la începutul lunii mai, salcâmul în prima jumătate a lunii iunie, catalpa la sfârşitul lunii iunie, salcâmul japonez la sfârşitul lunii iulie- august.
Aromele speciilor constituie un argument de importanta majoră în răspândirea plantelor. Din acest punct de vedere se remarcă salcâmul, teiul, vişinul, mălinul, iasomia, etc, în perioada înfloririi. Multe specii răspândesc arome din scoarţa trunchiului ( răşinoasele ) , din frunze ( duglasul), din fructe, etc. S-a constatat că o serie de specii emit fitoncide care îndepărtează microbii, de exemplu pinii, în apropierea lor găsindu-se la metru cub o cantitate foarte mică de microbi. Observaţia aceasta a dus la înfiinţarea de plantaţii însemnate de arbori lângă unele aşezări omeneşti.
Plasticitatea arborilor reprezintă calitatea unor specii de a se lăsa conduse, prin tăieri, la formele dorite de om, cele mai indicate din acest punct de vedere sunt plantele încet crescătoare , cu frunza măruntă, cu temperament de umbră, care după tundere îşi menţin forma mai mult timp. Aceste specii sunt de asemenea plante bune pentru borduri, garduri vii, şi ziduri verzi. După ce am analizat o serie de calităţi individuale ale speciilor lemnoase, trebuie să vedem şi calităţile acestora atunci când sunt plantate în grup. În acest scop trebuie să ne referim de la început la unele elemente obligatorii de care trebuie să se ţină seama atunci când se alcătuiesc aceste asociaţii.
16. Lumina şi umbra fac parte din elementele importante de care trebuie să ţină seama arhitectul peisagist la alcătuirea grupelor. Ele diferă în parcuri şi grădini în funcţie de latitudinea , altitudinea, expoziţia terenului, orele zilei, etc. Astfel, la latitudini mici parcul este scăldat în lumină şi umbra este mai căutată. Părţile parcurilor situate pe culmi sau cele care au expoziţii sud- estice sunt luminate mai mult ( deci umbra este mai căutată de vizitator, decât pe expoziţiile nord-vestice ).Lumina şi umbra modifică impresiile asupra cadrului natural : cerul , pământul, apele, vegetaţia capătă alte nuanţe. Astfel, văzute din umbră culorile cerului par de un albastru mai închis, apele sunt mai verzi, vegetaţia are un colorit mai puţin viu etc. Lumina şi umbra variază în cursul unei zile. Astfel , dimineaţa umbrele sunt mai adânci, mai lungi, culorile par mai înviorate şi mai blânde, apa ce se evaporă dă plantelor prospeţime, la prânz umbrele devin mai scurte şi dense, lumina puternică a razelor soarelui reflectată de către frunze, maschează nuanţele , elimină contrastele. De aceea în plină lumină a zilei, la prânz, arhitectul peisagist trebuie să ţină seama şi să situeze plantele lemnoase cu frunza mică, acoperită de peri ( glădiţa, ulmul de Turkestan, răşinoasele etc. ).
Speciile cu frunza lucitoare ( stejarul, mahonia ) trebuie amplasate în locuri unde lumina pe care o reflectă să nu jeneze privirile vizitatorului. În lumina apusului, umbrele se lungesc, coronamentul capătă culori purpurii – portocalii. Către apus se amplasează speciile de pin , arborii care filtrează lumina prin coronament, etc, pentru a se crea siluete interesante. Lumina de prânz este bine valorificată în poieniţile din cadrul masivelor. Se va avea în vedere că plantele cu frunzişul galben verzui accentuează lumina şi dau impresia de penetrabilitate . Jocul de lumină realizează acorduri deosebite pentru vegetaţie şi apă – un element deosebit de important în valorificarea luminii. Este indicat ca spre ape să se deschidă în cuprinsul masivelor perspective către nord- vest. Locurile de odihnă şi contemplare trebuie amplasate în aşa fel încât lumina să cadă din spatele observatorului şi să reliefeze astfel în mod favorabil cadrul vegetal şi arhitectonic situat în faţă. O bună utilizare trebuie dată luminii argintii a lunii , care creează în parcuri siluete interesante , umbre adânci şi efecte deosebite cu apele liniştite. O compoziţie bine alcătuită presupune şi o punere în lumină corespunzătoare a suprafeţelor gazonate – pe fonduri de culoare mai închisă.
17. Contrastele se realizează în cuprinsul grupelor, alăturând volume masive celor valoroase şi uşoare ( răşinoasle cu mesteacănul ) unind formele mai stabile cu cele mobile în bătaia vântului ( de exemplu chiparosul de baltă cu stejarul ), culorile deschise cu cele închise ( de exemplu plopul alb cu ulmul ). Contrastele se folosesc pentru întreruperea uniformităţii masivelor mari, pentru accentuarea unor obiective etc.
Autor Constantin Claudiu Bibliografie Arboricultură ornamentală şi arhitectură peisageră Prof.dr.docent V. Sonea Dr. Ing. L. Palade
Editura didactică şi pedagogică