Evoluţia arhitecturii peisagere – Arta verde din antichitate până în zilele noastre

Grădinile din Babilon erau la acea vreme cea mai mare colecţie de plante din lume, o adevărată grădină botanică pe 4 terase, nu lipseau arborii, arbuştii , plantele exotice, în onoarea reginei mereu erau aduse de caravane diverse specii de plante ce erau cultivate în acest loc magnific. Una din cele 7 minuni ale lumii antice era o oază de rai în deşertul din Orientul Mijlociu.

 


 

 


Arhitectura construcţiilor antice, a templelor, a palatelor, arcurilor de triumf, a statuilor şi apeductelor clădite în cea mai mare parte din materiale care au rezistat intemperiilor milenare se oglindeşte în vestigii care ne uimesc prin geniul şi  măreţia lor artistică. De la grădinile suspendate din Babilon până la grădinile romantice din zilele noastre, omul a căutat frumosul în toate activităţile sale. După vechile legende scrise de scriitorii greci ai antichităţii grădinile suspendate ale Babilonului ar fi fost construite de regele Ninus, întemeietorul oraşelor Ninive şi Babilon, în onoarea soţiei sale Semiramida. Se pare că aceste grădini erau întinse pe o suprafaţă de peste 15000 metri pătraţi, se ridicau la înălţimea de 77 metri şi erau construite pe 4 terase, fiind irigate de pompe cilindrice al căror secret nu se cunoaşte nici astăzi. După unele scrieri grădinile suspendate ale Babilonului au fost construite de regele Nabucodonosor al II –lea ce a trăit între anii 605 – 562 î.Hr. , în onoarea soţiei sale Amytis, fiind considerate una din cele 7 minuni ale lumii antice. Arta grădinilor antice însă, al caror element decorativ îl formează vegetaţia ca produs efemer al naturii şi apa care circula pe canale tot atât de efemere, această realizare a spiritului uman este prezentă doar în cunoştinţele transmise fie prin legende, fie prin scrieri literare. După aceste izvoare , începuturile artei grădinilor par a fi fost localizate în diverse centre ale continentului asiatic, şi anume la început în China, India, Siria si Mesopotamia, apoi în Egipt şi mai târziu în sudul Europei, în Grecia şi în Peninsula Italica la romani.

În decursul războaielor dintre popoarele antice, când rând pe rând regate şi imperii apăreau, se dezvoltau şi piereau, produsele spiritului uman, cultura cu tot ce se include în această noţiune, inclusiv arta, au vehiculat de la un popor la altul şi chiar de la un continent la altul , devenind un tezaur universal. La inceputul lor, grădinile au avut un scop utilitar, fiind constituite din plante cu rol alimentar, cu timpul când omul a observat că recoltele sale depind în mare parte de anumite forţe naturale, simbolizate prin zeităţi ( de exemplu în Orientul Mijlociu) sau când la egipteni a apărut credinţa renaşterii continue şi reîncarcănarii spiritelor, grădinile s-au transformat din utilitare in locuri de meditaţie religioasă. Intr-o etapă mai avansată ele devin centre de odihnă, cultură şi desfătări, incluzând în compoziţia lor, în afară de vegetaţie şi apă, o serie de edificii şi opere de artă ( teatre, statui, băi publice, terenuri de sport etc.).

Arta grădinilor o întâlnim la toate popoarele, din antichitate şi până astăzi s-a perfecţionat şi a fost îmbunătăţită continuu. În Europa tendinţele şi moda au fost aplicate, studiate, desenate şi create în cele 3 centre culturale – Italia, Franţa  şi Anglia. Iniţial, arta grădinilor dezvoltată în timpul imperiului roman , a fost adusă şi în cultura celorlalte popoare europene cucerite, arta şi cultura lor devenind universale. După destrămarea imperiului roman preocupările culturale şi artistice n-au mai cunoscut strălucirea din trecut, numeroasele opere ale antichităţii s-au ruinat sau au dispărut. În Franţa s-ar părea că primele grădini au apărut odată ce vechea Galie a devenit provincie romană, fiind construite o serie de vile, teatre, arene construite în stil clasic roman. Apoi al doilea val de dezvoltare a venit odată cu aducerea în Europa în secolele X şi XI  de către cruciaţi a unor serii  de plante decorative ( bujori, zambile, liliac , etc), ulterior prin secolele XV – XVI arta grădinilor cunoscând o dezvoltare fără precedent prin construcţia castelelor medievale celebre.

În Anglia, întâlnim în grădinile evului mediu influenţa tradiţiilor cuceritorilor romani, peste care s-au suprapus concepţiile unor arhitecţi inspiraţi de către renaşterea italiană sau de moda franceză.

Parcurile şi grădinile din secolul XIX şi XX, au fost roadele revoluţiei franceze ce a determinat nu numai evoluţia socială a omenirii ci şi a genurilor de artă, astfel luând naştere parcurile publice, grădinile publice pentru a da satisfacţie maselor largi a populaţiei.

Dezvoltarea artei grădinilor în ţara noastră este atestată documentar din epoca feudală, documente , planuri, acte de proprietate şi descrierile unor călători care ne-au vizitat în acea epocă relevă că încă de atunci arta grădinăritului era foarte dezvoltată. Grădina de trandafiri şi alte diverse flori sunt menţionate în documente la Mitropolia de la Târgovişte prin anii 1400, în castelele Transilvănene se pare că existau sancţiuni pentru cei ce aduceau prejudicii grădinilor, parcul de la Făgăraş este menţionat într-un document datat 1672. Aceste parcuri şi grădini erau înfiinţate pe lângă curţile domneşti, cetăţi şi mănăstiri şi aveau în primul rând un caracter utilitar fiind construite în stil regulat- geometric.

Prin secolul XVIII apar primele parcuri amenajate conform arhitecturii renaşterii în plin avânt economic, în Transilvania amenajările din parcurile de la Avrig şi Bonţida, precum li cele din Gorneşti ( 1789 – 1892 ) şi Albeşti, amenajări în stil francez.  Nicolae Iorga în cartea sa “ Istoria Românilor prin călători “ arată că în anul 1786, familia Dudeştilor avea la casa lor din Bucureşti o grădină care “ era întocmită şi desenată ca un parc englezesc “. O serie de grădini în stil geometric sunt reprezentate pe planurile Bucureştiului executate in anul 1791 de către austriacul Ernst, în Transilvania şi Moldova sunt semnalate o serie de grădini orăşeneşti particulare, unele din ele fiind deschise şi publicului.

Aşadar, arta verde a preocupat omul  de-a lungul existentei sale, aceste preocupari fiind semnalate în toate scrierile vremii. Dragostea omului faţă de natură şi frumos l-au însoţit în evoluţia sa, preocuparea pentru natură , pentru arta grădinilor fiind la începuturi de interes existenţial – cultivand  plante cu rol alimentar, cu timpul omul înlocuind aceste plante cu cele decorative pentru a crea locuri de meditaţie , armonios îmbinate cu elemente din natură.

După revoluţie, la noi în ţară, au început să apară timid firme de amenajări exterioare, ca după anul 2000 numărul lor înmulţindu-se fiind prezente în toate oraşele din ţară. Mediul concurenţial sperăm că va crea mai multe spaţii verzi împreună cu o dezvoltare a atelierelor de proiectare.  Aranjamentele florale, arta grădinilor , arhitectura peisageră împreună cu toate simbolurile pe care le reprezintă sperăm să încununeze preocupările artiştilor noştri pentru artă şi frumos.

 

Autor  – Constantin Claudiu Bibliografie – Arboricultura ornamentala si arhitectura peisajera

Publicat  01.02.2011                             Prof.Dr. V.Sonea  Dr. Ing. L. Palade

Editura didactica si pedagogica

 

 

Comments are closed.