Grădina mea de vis – stilul mixt în amenajarea grădinii
Din toate materialele studiate cu privire la evoluţia stilurilor şi având în vedere că în arta plastică există o serie de curente şi dispute încă nelimpezite, ar fi prematură tragerea unor concluzii şi elaborarea unor recomandări normative pentru viitor. Stilul mixt, este considerat a fi o formă mai evoluată a arhitecturii peisagere , fiind rezultatul îmbinării elementelor decorative ale stilului clasic şi a celui romantic.În ultimii 200 de ani acest stil a suferit transformări şi mai ales de adaptări la condiţiilor ţărilor unde a fost introdus. De asemenea, el a fost influenţat de către noua orientare în artă , în sensul simplificării formelor de expresie, mergând uneori pe urmele abstracţionismului.
Stilul mixt constă în îmbinarea armonioasă a stilului geometric cu cel natural-peisager în compoziţia parcurilor. Stilul geometric se foloseşte în jurul clădirilor, a centrelor compoziţionale, de-a lungui axelor de perspectivă, la intrări şi ieşiri etc., iar stilul natural -obişnuit-în parţile mai îndepărtate, mai apropiate de cadrul natural înconjurator unde, natura trebuie să-şi reia drepturile. Întreaga compoziţie trebuie să ţină seama de respectarea proporţiei în plan, de principiile echilibrului, simetriei, subordonării elementelor unul faţă de altul, părţile tratate în stil geometric sau natural trebuind să se îmbine armonic.
Stilul mixt a fost şi va fi mult timp folosit la amenajarea unor spaţii verzi urbane în care unele zone trebuie organizate riguros pentru a permite accesul şi circulaţia simplă şi bine dirijată a oamenilor dar în acelaşi timp să creeze şi zone liniştite, mai apropiate de natură cu alei sinuoase pe malul apelor amenajate ca în natură, cu peluze liniştitoare de iarbă, grupări libere de plante lemnoase, unde să se situeze biblioteci, locuri de odihnă şi plimbare etc. În stilul mixt, toate elementele de parc se supun unor roluri de ordin funcţional şi estetic importante social.
Pentru îndeplinirea acestor roluri variate nu vom recurge la un anumit stil depăşit istoriceşte, ci la un anumit gen de expresie, dupa cum se va vedea în continuare.
Astfel, peisagistul Home (1862) afirma că „o grădină, ca operă de artă prin variatele ei componente, poate provoca sentimente de grandoare, admiraţie, veselie, melancolie, impresii de sălbatic, de surprindere, şi mirare”, recomandând ca peisajele să se realizeze în funcţie de senzaţiile, emoţiile şi sentimentele ce se urmăresc.
Autor Constantin Claudiu
Publicat 26.07.2011