Gradini celebre (X) – O copie a Palatului de la Versailles se vinde la licitatie

Un conac californian, o copie a Palatului de la Versailles a fost pus la vanzare de catre Casa de licitatii Concierge. Pana aici nimic foarte interesant, insa subiectul trebuie mentionat pentru gradinile ce inconjoara proprietatea, de o frumusete irezistibila, simple, de inspiratie franceza, structurate dupa planurile marelui arhitect peisagist Le Notre.

Proprietatea a fost scoasa la vanzare cu cateva luni in urma la suma de 21 milioane de dolari, insa zilele acestea in dorinta de fi vanduta cat mai repede pretul a fost redus la 13 milioane de dolari si va fi vanduta prin licitatie cu strigare de catre Casa Concierge din Silicon Valley. Locuinta propriu-zisa se intinde pe 13.000 de metri patrati construiti, frumos decorata, si ofera nenumarate facilitati. Numele proprietatii este “ Le Soleil” si a fost construita in anul 1929 pe o suprafata de teren de peste 20.000 de metri patrati .

 

Restaurata recent la cele mai exigente standarde imobiliare, proprietatea dispune de dotari exceptionale, si imbina Lumea veche cu luxul modern, dispune de peluze vaste, gradini formale franceze de inspiratie Le Notre, imprejmuiri de garduri vii, arta topiaria, o piscina, un spa, un teren de tenis inchis, si o imprejmuire a intregii proprietati pentru a fi ferit de ochii nedoriti.

In interior resedinta dispune de o pivnita de 5000 de sticle de vin, o sala de bal, interiorul fiind renovat recent de marele designer mondial John Stefanidis. Tavanul a fost pictat din nou si a fost decorat cu foita de aur. Alaturi de resedinta este si o podgorie personala si o sala de gimnastica.

Licitatia va avea loc pe 27 octombrie 2012.

Comments are closed.