Grădinile din Asiria si Mesopotamia – Între legendă şi adevăr

Mesopotamia era o regiune  întinsă în vremea aceea  între Tigru şi Eufrat, regiune ce cunoaşte o dezvoltare contemporană cu cea egipteană. Datorită prosperităţii economice din acea vreme, se dezvoltă o serie de oraşe ca Uruk sau Lagash, oraşe ce vor sta la baza formării viitoarelor state puternice ca Sumerul sau Babilonul. Aceste aşezări erau pe traseul marilor drumuri comerciale dintre Marea mediterană şi platoul iranian de astăzi.

 


În vechime aceste grădini se numeau EDEN, cuvânt care in limba sumeriană însemna stepe şi căruia apele Tigrului şi Eufratului conduse printr-o bogată reţea de canale pentru irigat, dar şi măiestria horticultorilor, i-a transformat sensul în paradis terestru. Se aminteşte despre grădini binecuvântate încă din mileniul al III-lea î.Hr. denumite “ Ziqqourat” pentru ca erau construite în terase succesive, descrescânde., formând un fel de turnuri multietajate. Printre cele 7 minuni ale Antichităţii figurează şi “Gradinile suspendate din Babilon” construite de catre Nabucodonosor al II-lea pentru sotia sa Amytis, nepoata lui Astyage, regele Mediei, pentru a-i stinge nostalgia paradisului lăsat în ţara sa.

Arhitectura asiriană se dezvoltă în oraşe precum Assur şi Ninive, cea mai importantă construcţie pentru ei fiind palatul, un edificiu impunător ridicat pe terase artificiale înalte. Aceste palate aveau porţi de intrare impozante, scări monumentale, turnuri , creneluri, se întindeau pe suprafeţe mari, iar între zidurile palatului se aflau curţi interioare, grădini, în jurul cărora se grupau camerele de locuit şi anexele necesare vieţii. Templele şi palatele din acea vreme erau construcţii masive susţinute de contraforturi şi prevăzute cu sisteme de drenare a apei de ploaie, în oraşul Ur s-a descoperit un asemenea sistem de drenare a apei construit din plumb.

Grădinile suspendate din Babilon se mai atribuie a fi aparţinut legendarei regine Semiramis( Semiramida,  sec. IX i.e.n.) .Denumirea de” grădini suspendate” este improprie, deoarece nu erau suspendate, ci sustinute fie prin piloni, fie pe construcţii boltite. Grădinile Minune din Babilon, fiind construite din mai multe terase( etaje), aveau circa 22 metri inălţime, din care 8 metri reveneau terasei I si 13 metri terasei a II a. Ca dimensiuni, terasa I avea 45 x 40 metri, terasa a II a avea 40 x 30 metri, iar a III A si  a IV a mai reduse. Terasa I , cea mai joasă era sprijinită pe 14 Săli boltite, cu un culoar central. Se crede că Alexandru Macedon şi-a dat sfârşitul într-una din aceste săli, în urma febrei de care suferea ( 323 i.e.n.). Terasele erau dalate cu pietre late, aşezate pe câte un strat de bitum, care forma în acelaşi timp şi un liant între ele. Deasupra dalelor existau mai multe rânduri de cărămidă nearsă, acoperite cu plăci de plumb, iar deasupra acestora erau amplasate cărămizi sfărâmate( arse) pentru drenaj (scurgerea apei) şi un strat de pământ vegetal de 2 metri grosime la prima terasă şi de 1 metru la ultima terasă. Pentru udarea plantelor erau 3 fântâni, una cu secţiune pătrată şi două de formă ovală, prin care, cu ajutorul unor găleţi prinse de un lanţ se aducea apa necesară de la un bazin legat printr-un canal cu râul Eufrat. Dupa unii apa era ridicată cu ajutorul pompelor hidraulice. Vegetaţia ornamentală era compusă din palmieri, curmali, duzi, rodii, tamarix, smochini, jujubieri, jasmin, trandafiri, tulipe. Palmierul – curmal dădea umbra binefăcătoare sub care creşteau celelalte plante, parterele cu thymus, hysopus si bazinele cu lothus.

 

În Epopeea lui Ghilgameş este descris oraşul Uruk, ca fiind o aşezare cu un spaţiu planificat în mod geometric, şi se mai spune că în vremurile acelea ( anul 3000 î.Hr.) aproximativ o treime din grădinile agricole ce aparţineau acestei aşezări au fost retrase pentru înfiinţarea de livezi. Tot atunci au luat fiinţă se pare primele culturi agricole irigate ( agricultura simeriană), fapt ce a dus la primele forme de grădină ornamentală din istoria omenirii. Grădina simeriană era descrisă că avea dimensiunea de 144 coţi pătrat , sub formă de patrulater, şi era delimitată de un canal perimetral ce asigura irigarea. S-ar părea după unii cronicari, că această formă de patrulater a stat la baza proiectării grădinilor Eden persane de mai târziu. Deasemeni, prima descoperire ce ne arată o fântână din acea vreme, a fost în Mesopotamia anului 3000 î.Hr. , ilustrată printr-o sculptură babiloniană ca fiind o groapă tăiată în stâncă sub formă de trepte, ca să poţi coborâ spre izvorul de apă.

Autor  – Constantin Claudiu Bibliografie – Arboricultura ornamentala si arhitectura peisajera

Publicat  01.02.2011                                         Prof.Dr. V.Sonea  Dr. Ing. L. Palade

Editura didactica si pedagogica

 

 

Comments are closed.