Grădinile persane – scurt istoric – Între legendă şi adevăr – Arhitectură peisageră

Grădinile persane rolul lor în evoluţia gândirii peisagiste.
Factorii care au influentat arta gradinilor: economic, politic, social, cultural si spiritual, mediul geografic, tehnic si stiintific.
Despre primele inceputuri avem foarte puţine date din scrierile istorice, mai mult legende şi scrieri în literatura greacă  antică, foarte puţine  desene: grădini utilitare, sacre şi private. Acum se face trecerea de la grădina privată la terenurile agricole.
Grădinile din antichitate erau marile parcuri, amenajarea căilor de procesiune (ex. gradinile persane) . Este prima data cand este folosita si apa în amenajările exterioare.

 


La Persepolis , oraş regesc, apoi la Sardes şi în împrejurimi, grădinile lui Cyrus, Xerxes, Darius, Artaxerxes erau cele mai vestite în antichitate, fără a fi totuşi considerate printre cele 7 minuni ale lumii antice, ca cea din Babilon. După scrierile lui Xenophon ( sec. IV î.e.n.), “Paradisul “ lui Cyrus la Sardes avea formă geometrică, cuprinzând în interior pomi, arbori forestieri şi ornamentali, totul fiind împărţit în parcele prin canale de irigaţie –  în anumite părţi erau construite pavilioane şi edicule, iar în altele se aflau răspândite animale de vânătoare, astfel că asocierea elementelor celor doua regnuri, vegetal şi animal, completa imaginea paradisului terestru.

Denumirea de Paradis a apărut din dorinţa de a denumi grădina Edenului, Grădina şi lăcaşul  Lui Dumnezeu, în credinţa veche aici era locul în care vei trăi după moarte. Visul de a crea un loc perfect, o grădină apare din cele mai vechi timpuri, după unii cronicari de prin anul 2000 Î. Hr., anumite părţi ale platoului iranian fiind cultivate cu pomi şi plante ce simbolizau zeităţi in jurul anilor 3000 Î. Hr. Persanii au creat 3 tipuri de grădini :

1.Grădina din jurul palatului – împrejmuită de ziduri, destinată familiei regale.

2.Grădina mormântului

3.Grădini interne pentru relaxare.

Darius I  ( 521- 485 Î.Hr.)a construit la Persepolis o grădină de ceremonii iar la Susa una din grădinile administrative. Ambele construcţii erau împrejmuite de ziduri , traversate de canale de irigaţie, iar la colţuri erau creneluri sub formă geometrică, de fapt, regularitatea geometrică fiind caracteristica grădinilor persane. Aici erau combinmate dragostea mistică faţă de flori, copaci şi mai presus de toate apa, considerată sursa vieţii.

 

Grădinile erau împărţite în patru mari părţi, rezultate din încrucişarea a două axe perpendiculare , formate din două canale, la intersecţia cărora era o construcţie, palatul, pavilionul sau uneori numai o fântâna artizanală. Cele 4 braţe ale canalului reprezentau cele 4 fluvii ale cosmosului, orientate spre cele 4 puncte cardinale. Canalele de irigaţie erau la un nivel mai ridicat decat plantaţiile şi parterele de flori, pentru ca acestea sa fie mai uşor irigate prin rigole sau infiltraţie. În acest cadru pur geometric , vegetaţia era repartizată după funcţiunile ei: plantaţiile de arbori mari, pentru umbră şi loc de vânătoare, reprezentaţi prin platani, ulmi, chiparoşi etc –  arbuştii decorativi ca : laur, mirt, trandafir, pentru a fi populaţi cu păsări cântătoare –  speciile fructifere : portocali , lămâi, rodii, piersici etc pentru fructe şi micile partere cu flori pentru coloritul si frumuseţea lor.  Apa era elementul care dădea viaţă şi marea plăcere a decorului prin perspectiva pe care o deschideau canalele , prin murmurul stropilor şi jeturilor filiforme ce antrenau gândurile până la visare, în stări de euforie. Lumina soarelui şi efectele sale este un alt element foarte important ce caracterizează grădinile persane, un factor important  de design structural. Anumite forme şi structuri au fost special alese de arhitecţii vremii pentru a pune în valoare lumina, trebuie avut în vedere că Persia ( Iranul de astăzi) este o ţară cu o climă uscată, iar umbra într-o grădină este foarte importantă. Tot de aici avem vestitele desene cu o cămilă ce trage apa de la adâncime pe un anumit sistem de roată. Grădinile persane erau închise între ziduri, având fie un turn central, fie câte unul la cele 4 colţuri ale grădinii. Ele au fost mult influenţate, în decursul vremurilor, de arta chino – mongolă şi indiană, şi au influenţat la rândul lor, grădinile din Orientul Mijlociu, din Egipt şi din Grecia, cât şi grădinile romane din antichitate.

O mare influenţă aasupra stilului şi a dezvoltării unor noi ornamente a avut-o invazia mongolă din secolul al 13 –lea, ambele culturi au împrumutat din civilizaţia lor. Mongolii au importat cultura persană în imperiul lor ce se întindea în acea vreme şi în India, anumite plante ca bujorul de exemplu fiind luat în cultură în acea vreme.

Persia a fost cucerită de arabi în secolul al 7 –lea şi ulterior profund influenţată de către religia islamică.Însă grădinile islamice au împrumutat multe elemente din tradiţia persană.

Astăzi, una din grădinile celebre deschise vizitatorilor, este vorba despre grădinile Bahai din Haifa, grădini situate pe 19 terase, se spune că sunt inspirate din geometria grădinilor persane cât şi din influenţa culturii musulmane. Construită în anii 1950 inspirate din credinţa şi doctrina Bahai, aceste grădini se succed în jurul muntelui Carmel , creând o armonie aparte. Chiparoşii , gardurile vii, plantele mici pentru borduri, ronduri cu flori, artă topiaria, palmieri cât şi alte specii mediteranene  dau impresia încântă vizitatorul cu frumuseţea amenajărilor.

 

 

 

Autor  – Constantin Claudiu Bibliografie – Arboricultura ornamentala si arhitectura peisajera

Publicat  11.04.2011                                Prof.Dr. V.Sonea  Dr. Ing. L. Palade

Editura didactica si pedagogica

 

 

Comments are closed.