Hreanul – Armoracia rusticana (Lam)Gartn – Cultivare, sfaturi utile, înmulţire.

Hreanul, o plantă atât de comună şi totuşi atât de importantă pentru sănătatea noastră. Cu utilizări din cele mai variate, sub formă prospătă sau conservată este nelipsită din bucătăria românească, în medicina naturistă fiind recomandată pentru tratarea multor afecţiuni, putând înlocui cu succes tratamentul medicamentos în cazul bronşitei, cât şi altor afecţiuni respiratorii.


Importanța economică și alimentară.Hreanul este o legumă perenă , apreciată pentru rădăcina dezvoltată , care are pulpa albă , cu gust foarte picant și cu întrebuințări diferite în arta culinară.Proaspăt se consumă răzuit , dar este folosit și pentru prepararea unor sosuri picante.În alimentație servește la prepararea unor murături sau la obținerea prin măcinat , a pudrei condimentare.

Rădăcinile de hrean conțin substanțe albuminoide , zahăr , vitamina C , substanțe fitoncide și uleiuri eterice.

Originea și aria de răspândire.Hreanul își are originea în Europa de sud-est , în jurul Mării Mediterane și în Asia de vest.Actualmente este întâlnit în toate țările Europei, dar se cultivă pe suprafețe reduse.

În țara noastră , se cultivă în toate regiunile , pe suprafețe restrânse.

Particularități morfologice.Hreanul prezintă o rădăcină puternic dezvoltată și ramificată.Pulpa albă este picantă și aromată.Frunzele din rozetă sunt de dimensiuni foarte mari , forma oval alungită , cu marginea întreagă , ondulată.Sunt unele perioade de creștere când au aspect de „frunză de ferigă “.Tulpinile florale cresc înalte până la 1,5 m.Florile sunt mici și albe.Fructele sunt silicve mici , globuloase , lipsite frecvent de semințe.Acesta este motivul pentru care , în condițiile din țara noastră , hreanul se înmulțește exclusiv pe cale vegetativă.

Relațiile cu factorii de mediu.Este o plantă foarte puțin pretențioasă față de factorii de mediu.Astfel rezistă la frig ( – 20 grade C ; – 30 grade C) , este mai puțin pretențios față de lumină și crește bine și pe terenurile umbroase.Rezistă ușor perioadelor secetoase.Excesul de apă este însă foarte dăunător , provocând putrezirea rădăcinilor.Hreanul este destul de pretențios față de gradul de aprovizionare al solului cu elemente minerale , dând producții ridicate pe soluri bogate în humus , cărora li s-au aplicat doze mari de gunoi de grajd.

Rădăcini de bună calitate se obțin pe soluri cu textură mijlocie , argilo-nisipoase.Pe solurile prea ușoare rădăcinile se lignifică și sunt de calitate inferioară , iar în cele grele se ramifică puternic și se scot greu.

Tehnologia culturii.Ca plante premergătoare sunt bune speciile care lasă solul curat de buruieni (solano – fructoase , leguminoase).Trebuie evitată cultivarea mai devreme de 4-5 ani după alte crucifere(varză , conopidă , ridichi) sau după el însuși.

Fertilizarea de bază se face toamna , cu o cantitate de 40-50 t/ha gunoi de grajd , care se încorporează în sol printr-o arătură adâncă de 30-40 cm.

În cazul culturilor comerciale , pe suprafețe mari se poate face modelarea mecanizată a terenului în straturi înălțate , cu lățimea de 94 cm.

Înființarea culturilor se face frecvent prin butași obținuți dintr-o cultură de hrean existentă.Butașii se realizează din ramificațiile rădăcinilor , care nu se valorifică.În mod obișnuit se taie butași cu lungimea de 20 cm și grosimea de 1-2 cm.Datorită numărului mare de muguri dorminzi existenți pe rădăcini , se procedează la îndepărtarea acestora din porțiunea centrală a butașilor , fără a distruge epiderma.Se lasă pe fiecare butaș numai mugurii de la extremități.Peste iarnă , butașii se păstrează în pivnițe , stratificați în nisip.

Plantarea la locul definitiv are loc în primăvara următoare , în martie-aprilie.Se plantează câte două rânduri pe fiecare brazdă , distanțate la 70 cm.Pe rând , distanța de plantare este de 40-50 cm.

În cadrul lucrărilor de întreținere , prășitul se execută repetat în cursul perioadei de vegetație , iar în perioadele de secetă cultura se irigă cu norma de udare de 250-300 mc/ha.

Vara , în lunile iunie și august , în funcție de starea de vegetație a culturii se aplică copcitul ramificațiilor rădăcinii , în vederea obținerii unui produs comercial de calitate superioară.Se dezgolesc plantele la rădăcină pe o adâncime de 30-40 cm și se înlătură cu un briceag ascuțit toate ramificațiile laterale date din butaș(rizomi) , precum și rădăcinile subțiri.

Lucrarea de recoltare se execută toamna , în al doilea an de la plantare.Pentru executarea mai ușoară a recoltatului și evitarea ruperii rădăcinilor , se lucrează cu dislocatorul de rădăcinoase.Plantele dislocate se smulg apoi manual , se curăță de pământ și se fasonează , îndepărtându-se frunzele și ramificațiile.

Pentrul consumul de primăvară , plantele se pot lăsa peste iarnă în câmp și se vor recolta imediat ce terenul permite , înainte de pornirea în vegetație sau se recoltează toamna și se păstrează prin stratificare în nisip până la valorificare.

Producția obținută de pe un hectar este de 15-20 t , cu nivelul maxim în al doilea și al patrulea an , după care se recomandă desființarea culturii.

 

Mult succes!

 

Autor biolog Cătălina I.

Publicat 10.05.2011

 

Comments are closed.