Petunia Surfinia – Petunia x hybrida Surfinia – Surfinia – cultivare, sfaturi utile , înmulţire

Surfinia este marcă înregistrată în Japonia, a fost creată în anii 1989 – 1990 de către firma Suntory din Japonia, face parte din Familia Solanacee, unde a fost şi înregistrată, fiind obţinută de către specialiştii horticultori japonezi prin diferite încrucişări din petunia violet Petunia inflat RE Fries , cunoscut şi sub numele de Petunia violacea , cât şi din încrucişarea soiului Petunia Axillaris sau Petunia axillaris Parodii subsp.
Surfinia este disponibilă în diferite culori, nuanţe de alb, roz, somon, roşu, albaastru de lavandă, violet purpuriu şi are o creştere foarte rapidă, o ramificare mult mai bogată faţă de petunia, compact şi dens, poate atinge o înălţime de 0, 2 – 0, 4 metri şi lungimi în coşuri suspendate de 0, 5 – 0, 8 metri ceea ce-i conferă o imagine spectaculoasă. Este mai rezistentă la ploaie decât petunia x hybrida grandiflora şi cele din gama multiflora, frunzele sunt de culoarea măslină verde cu un parfum puternic. Se ramifică mai bine dacă ciupiţi vârfurile ramurilor în perioada de creştere.
Fişa tehnică


Lumină – semiumbră, are nevoie de cel puţin 6 ore pe zi de soare pentru a înflori mai bine şi să fie ferită de vânturi predominante.Temperaturile foarte mari, peste 35 de grade îi dăunează.
Sol – bogat în substanţe nutritive, bine drenat, folosiţi un amestec de turbă cu perlit, şi puteţi adăuga cam 10 % mraniţă. Deasemeni , este indicat ca o dată cu amestecul de pământ să incorporaţi în sol şi îngrăşăminte cu eliberare lentă pentru a nu apărea în timpul anului insuficienţă în nutriţia plantei. Petunia prefera un PH de 5,5 – 6. Dacă nu aveţi posibilitatea să faceţi acest amestec de pamânt cumpăraţi pământ la sac gata preparat, veţi găsi pe etichetă PH-ul amestecului.

Apă – după plantare udaţi bine pentru a se putea dezvolta rădăcinile, iar apoi menţineţi substratul umed, udaţi de câte ori este nevoie. Indicat ar fi să folosiţi apă de ploaie.Atenţie vara , în zilele caniculare, de multe ori este nevoie să udaţi şi dimineaţa şi seara,surfinia iubeşte apa ( dar să nu stagneze ).

Fertilizare – din mai până în septembrie, folosiţi un îngăşământ pentru plante cu flori, o dată la două săptămâni dizolvat în apa de udat.Atenţie şi la insuficienţa fierului din sol.

Înmulţire – prin seminţe sau butaşi. Cea mai folosită metodă este cea prin seminţe, operaţie ce trebuie efectuată în luna februarie – martie, după care se transplantează în aprilie – mai în ghivece mai mari ( 9 cm). Atenţie la însămânţare, seminţele fiind foarte mici nu se acoperă cu pământ, eventual se pot apăsa uşor, ulterior se păstrează umiditatea şi temeperatura optimă pentru germinare, 20 – 21 de grade celsius.
Preţ comercializăm o gamă largă de soiuri şi hibrizi sub toate formele. De la ghivece sub forma de răsad la 1,5 Ron şi 2 Ron, apoi din gama coşurilor suspendate de diametrul 19 cm la 15 Ron , diametrul 25 cm la 25 de Ron, şi diametrul de 30 cm la 30 Ron. Cât şi alte dimensiuni şi forme pentru aranjamente floricole exclusive.
Recomandăm cultivarea surfiniei în coşuri mari, pe balcoane efectul este spectaculos, pe terase, etc. Efectul va fi o cascadă uimitoare de culori vii şi strălucitoare ce îţi vor tăia răsuflarea.

 

Mult succes!

Autor Constantin Claudiu – iSEO
Publicat 09 .03.2011
Foto : Suntory Collection USA

Comments are closed.