Primula obconica şi Primula malacoides – flori pentru Sărbătorile Pascale – cultivare, sfaturi utile, întreţinere

 

Suntem în Postul cel Mare,Postul Paştelui, cea mai importantă sărbătoare a Creştinătăţii iar credincioşii care se pregătesc spiritual pentru Învierea Domnului, nu uită de decorul balconului sau a interiorului în cele 3 zile de mare Sărbătoare.

Propunerea noastră pentru o decoraţiune simplă, destul de ieftină pentru criza în care ne aflăm, este Primula. O găsim în toate magazinele şi centrele de grădină, şi în toate florăriile.  Indiferent unde le folosim pentru decor, în interior sau în grădină, ele sunt primele culori de primăvară şi rămân înflorite mai mult de 2 luni de zile. Sunt uşor de întreţinut şi cultivat, economice şi rezistente.

Primulele sunt printre primele flori de primăvară şi au o mulţime de calităţi: sunt rezistente,au o perioada de  lungă-înflorire, reînflorire, se cultivă relativ uşor, disponibile în mai multe culori, plante economice, de mare satisfacţie şi de angajament. Ele sunt adesea folosite ca ghivece cu plante pentru a crea o “ pată”  de primăvară în avans, atât de dragi tradiţiei de grădini şi balcoane din vestul Europei , dar, de asemenea, şi în case, mai ales la speciile sensibile la temperaturile mai scăzute şi soiurilor care trebuiesc  protejate. În marea familie a Primulaceae două specii sunt larg răspândite, uşor de găsit în grădină: Primula Obconica şi Primula Malacoides.
Cele doua specii sunt similare ca şi  structură generală, şi recunoscute ca  flori pedunculare ce se ridică pe rozeta de frunze. Diferenţa majoră între cele două este  durata ciclului vegetativ . Primula Obconica este  plantă  perenă , şi  Primula Malacoides este plantă anuală , la sfârşitul verii trebuie aruncată.

 

Atentie la viruşi !
La momentul  cumpărării  evaluaţi în mod corespunzător prezenţa de frunze deformate şi / sau cu dungi. Sunt indicative pentru o boală virală tipic al familiei Primulaceae, uşor de transmis de la o plantă  la alta. Plantele pot rezista  ceva timp, dar trebuie să fie distruse pentru că  reprezintă un focar potenţial. Nu cumpăraţi plante cu aceste semne de boală sau dacă a-ţi făcut-o în mod accidental nu le păstraţi multă vreme, aruncaţi-le  în întregime ( cu tot cu ghiveci, plantă  şi  pământ).

Perene, originare din China, Primula Obconica are floarea  până la 30 cm înălţime. Este diferită de alte primule de interior,  pentru că pot fi  cultivate pe tot parcursul anului . Plantă  robustă  şi capabilă de a rezista la perioadele mai reci, ca toate celelalte plante din genul lor,  poate provoca iritarea pielii la unele persoane mai  sensibile la contactul cu partea inferioară a frunzelor acoperite cu un  păr fin.
Pot fi plantate în grădină în primăvara anului, în acelaşi sistem condiţionat de o bună lumină  pentru o înflorire în continuare.
Aspectul general şi viguros , puternic al  plantelor ,ele  formează o rozetă de frunze  de 8-10 cm lungime şi este plin de boboci de flori încă nedeschise.

Frunzele pot fi confundate cu cele ale unei buruieni luxuriante, sunt mari şi nu prea moi la atingere .  Florile  au culoarea variind de la mov la albastru, de la alb la somon.Sunt prinse  pe o tulpină lungă şi floarea ţine mai multe luni. La momentul achiziţiei, există 2-3 boboci aproape deschişi, în timp ce alţi boboci sunt încă foarte mici. În plină înflorire arată  ca o umbrelă rotund bogată cu flori rare, dar mari (o medie de 3 cm diametru).

Primula Malacoides , plantă anuală ,  a fost „ adoptată” de pasionaţii  englezi care le preferă celorlalte soiuri  pentru  aspectul  mult mai graţios şi au creat   multe soiuri noi. Tijele florale ajung la înălţimea de 30 cm chiar şi până la  45 cm. Frunzele bazale tip  rozetă, foarte compacte, dar evaluate individual, sunt mult mai subtile decât cele din alte specii de primule.  De culoare verde pal  au ondulate marginile şi sunt uşor zimţate . Flori de culoarea lavandă sunt numeroase şi au tendinţa de a se  deschide ca o umbrelă . Florile sunt mici comparativ cu cele din Primula Obconica diametru depăşeşte 1, 5 cm, culoarea lor fiind o levănţică clară. Din rozetă pornesc  mugurii floriferi ce înfloresc  continuu  dacă sunt bine întreţinute, între  40 şi 70 de zile. Pentru a încuraja formarea de noi muguri tăiaţi florile ce s-au ofilit.

 

 

Fişă tehnică

Lumină –

Primulele au nevoie de mult soare, deci este recomandat să căutaţi locuri însorite , mai ales vara. Soare puţin, temperaturi caniculare, şi lispsa de apă chiar şi pe o perioadă scurtă cauzează moartea plantei.

Temperatură

Creşterea maximă se obţine când îi asigurăm o temperatură curpinsă între 10 şi 13 grade celsius. În perioada de iarnă chiar şi mai puţin de atât dar nu suportă gerul. Din acest motiv este o plantă ideală pentru verande neîncălzite dar cu multă lumină, scări mai luminate dar neîncălzite, balcoane de bloc închise şi neîncălzite.

Pământ

Primula obconica şi primula malacoides preferă solul fertil şi gras, bine drenat. Daca a-ti semănat în vară, apoi a-ţi repicat în vase de aproximativ 8, 9 cm, următoarea reînvasare se face când rădăcinile au cuprins bine tot pământul.

Apă

Primulele nu trebuie ignorate niciodată, dar o udare la 2 – 3 zile este suficientă, dar fără să băltească apa. Dacă rămâne apă în tăviţă, după un sfert de oră goliţi tăviţa. Reduceţi udatul pe perioada iernii, dar fără a lăsa să se usuce pământul, care trebuie să fie mereu umed. Udările excesive va îngălbeni frunzele, iar apa în exces împreună cu temperaturile joase va favoriza cloroza, care se poate preveni cu ajutorul chelatului de fier, specific pentru această deficienţă.  La antipodul celălalt, plantele udate insuficient însoţite de un aer uscat, adică de umiditate scăzută, va genera o decolorare evidentă,

Fertilizare

Utilizaţi un îngăşământ pentru plante de apartament o dată pe săptămână în timpul creşterii şi până la sfârşitul înfloririi. Pe timpul iernii trebuie suspendată administrarea îngrăşămintelor.

 

Înmulţire

În general primulele chiar dacă sunt perene , sunt tratate ca şi plante anuale, după ce se termină înflorirea sunt abandonate şi în felul acesta pier. Din acest motiv sunt puţini oameni ce la sfârşitul înfloririi divizează tufele pentru a obţine plante noi. O altă alternativă ar fi înmulţirea prin seminţe, care se seamănă în luna august, germinaţia durează cam în jur de 20 – 30 de zile. Se repică doar atunci când avem 2 frunze adevărate.

Boli şi dăunători

Primulele sunt de obicei atacate de musculiţa albă,

Peronospora şi diferite boli fungice. Atacul se localizează de obicei la nivelul frunzelor, peronospora provoacă îngălbeniri ale frunzelor şi pete pe frunze, se combate eficient utilizând produse cuprice aplicate în pulbere, nu diluate în apă. Împotriva musculiţei albe de seră este eficient un produs pulverizat piretroid, repetând tratamentul până dispar definitiv aceste musculiţe, sau acest puf alb ce îl descoperiţi dedesubtul frunzelor.

O altă modalitate de combatere este mărirea ventilaţiei de aer, pentru a diminua apariţia bolilor fungice, iar în cazurile cele mai grave nu vă rămâne decât să aruncaţi plantele cu tot cu pământ.

 

Mult succes!

 

 

 

Autor Contantin Claudiu

Publicat 14.03. 2011

5 Comments

  1. Is there something wrong with the stylesheet here? It all looks white and I can barely read the page?

  2. But we do believe most audiences are a little casual, loose and not 100% grim and serious-minded. Put simply, it is fine to incorporate some writing elements that make your instructional copy much less boring. You will be able to use different variations and approaches in your writing that can produce a positive influence on people. So just one approach is to make good and practical use of a story in your content. Another great technique is to include sense of humor, and that can be mixed right into an informational piece of writing. The most important first step is to really be aware of your market because that will permit you to make the best determination regarding your writing style.
    ppv marketing

  3. here says:

    http://kdl19s5710.org.uk Thanks for that awesome posting. It saved MUCH time :-)

  4. Thank you for your provided information.