Proiectarea peisageră – Evacuarea apelor pluviale şi uzate, drenajul.

Suprafeţele impermeabile ale căilor de circulaţie necesită evacuarea apei din precipitaţii, pentru ca aceasta să-şi păstreze practibilitatea. Un rol foarte important îl are stabilirea corectă a pantelor longitudinale şi transversale ale aleilor. Solul gazonat sau plantat poate prelua o parte din apa în exces, însă sunt situaţii când acest lucru nu este suficient ( alei şi arii largi de circulaţie ) sau este neconvenabil ( teren în pantă mai accentuată, pe care scurgerile pot determina eroziune ).

Sistemul de canalizare a apelor pluviale poate fi deschis, cu rigole pe marginea aleilor ( unilaterale sau bilaterale) sau în axul aleii, cu modelarea corespunzătoare a pantelor transversale. Rigolele , superficiale sau mai adânci ( corelaţie pozitivă cu panta terenului), sunt dirijate către un canal colector, de aici, apa este deversată fie într-un lac sau râu din teritoriul amenajat sau din afara acestuia, fie în canalizarea orasului. Evacuarea apei de pe ariile largi de circulaţie ( pieţe) se realizează prin uşoare pante ale suprafeţelor cu orientare către una sau mai multe guri de absorbţie. ( canal). Mai frecvent, evacuarea apelor pluviale combină sistemul deschis, cu rigole, cu canalizarea subterană ( adâncimea de îngropare în general de 50 de cm).

Aceasta cuprinde o serie de guri de absorbţie pentru apele de suprafaţă ( cămin cu grilă şi bazin de decantare ), o reţea de conducte etanşe, cu o pantă minimă de 2-3 %, pe traseul cărora se construiesc cămine de vizitare – toate conductele sunt legate de un canal colector şi acesta , la rândul lui este racordat fie la canalizarea de ape uzate, fie la un puţ sau un emisar natural. Canalizarea îngropată este necesară şi pentru golirea instalaţiilor de udare , a bazinelor, fântânilor, şi a altor dotări care folosesc apa.

Ca şi pentru alimentarea cu apă , proiectantul peisagist trebuie să colaboreze cu cel de specialitatea instalaţii, preluarea proiectării peisagistice pe un teren deja „construit” impune anumite restricţii în stabilirea planului de plantare.

Drenajul

Pe terenurile umede , cu substrat de argilă , evacuarea apei în exces din interiorul solului se face cu ajutorul sistemului de drenaj. Drenurile de diferite tipuri  ( şanţuri umplute cu pietre, fascine, tuburi de ceramică sau plastic perforate, conducte de ciment poros, etc) formează o reţea subterană care colectează apa din teren şi o evacuează într-un emisar natural sau într-un puţ absorbant, forat până la stratul permeabil al solului. Adâncimea de îngropare diferă de natura solului , în medie fiind de 1 metru.

Drenurile se dispun pe direcţia pantei maxime a terenului la distanţe în general cuprinse între 5 şi 10 metri  ( sub 5 metri pentru anumite terenuri de sport) asigurându-se o înclinare minmă de 3 % şi mărirea progresivă a calibrului ( 8- 30 cm) pe măsura apropierii de deversor. Lungimea unei linii de drenuri este în medie de 50 – 60 de metri, dar poate ajunge şi la 200 de metri. Pe lângă drenajul general al terenurilor, în anumite situaţii se impune instalarea unor drenuri locale pentru arbori – exemplare situate în teren umed, arbori pentru plantaţii stradale de aliniament, arbori existenţi în zona cărora s-a modificat nivelul terenului.

 

Autor Constantin Claudiu
Publicat 29.10.2011
Bibliografie : ‚ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ. Dr. Ana- Felicia Iliescu
Editura Ceres 2003.

 

Comments are closed.