Purificarea atmosferei de către zonele verzi

Reducerea poluării atmosferice constituie, așa cum s-a arătat, o problemă dificilă de rezolvat, fiind necesare, în primul rând, măsuri complexe care vizează tehnologiile industriale și procedeele tehnice pentru limitarea emanării de poluanți. Un rol important în asanarea atmosferei îl au zonele verzi, prin acțiuni de epurare fizică, chimică și bacteriologică.

Epurarea fizică

Masele de verdeață epurează atmosfera îndeosebi prin reținerea prafului și pulberilor. Impuritățile în suspensie, întâlnind filtrele de vegetație, se depun în principal pe frunziș. Cercetări minuțioase au constatat că o peluză de iarbă reține de 3-6 ori mai mult praf decât o suprafață nudă, iar un arbore matur reține de 10 ori mai multe impurități decât o peluză de mărimea proiecției coroanei acestuia pe sol. Depunerea gravitațională este înlesnită de încetinirea curenților de aer la nivelul maselor de frunze; la aceasta se adaugă fixarea electrostatică a pulberilor. Frunzele acumulează, de asemenea, prin aderență, funingine, gudroane și uleiuri din aerosolii poluanți.

Spălarea frunzișului de către precipitații sau ploi artificiale și reînnoirea anuală a aparatului foliar (la speciile cu frunze caduce) asigură menținerea funcției acestuia de reținere a impurităților. Capacitatea de epurare fizică depinde de specie și este mai mare la arborii și arbușii foioși cu suprafața foliară mare și cu frunze păroase și nervuri proeminente (ulm, tei, castan ornamental etc). Pe lângă filtrarea mecanică a suspensiilor rezultate din poluarea curentă, plantațiile masive și pădurile pot reține și particule radioactive, reducând radioactivitatea atmosferei cu 30-60% față de locurile lipsite de vegetație. Această acțiune are o deosebită însemnătate pentru ocrotirea sănătății și vieții, știindu-se că iradierea cu 600 de doze produce la om o mortalitate de 100%, în timp ce scăderea la 1/3  a sarcinii de radiație reduce rata mortalității la aproape 50%, iar diminuarea la 2/3 o apropie de zero.

Epurarea chimică exercitată de masele vegetale este deosebit de importantă, în primul rând prin consumarea CO2 și menținerea echilibrului oxigenului în atmosferă.

Principalele surse de oxigen ale planetei noastre sunt plantele verzi terestre și planctonul oceanelor. În procesul asimilației clorofiliene, la lumina solară frunzele absorb dioxidul de carbon efectuând sinteze biologice și elimină oxigen și ozon. Bilanțul zi-noapte fiind în favoarea producției de oxigen, pădurile și spațiile verzi reprezintă principalele rezervoare de aer curat. Un hectar de pădure produce în medie 10 t de oxigen pe an și consumă 14 t de CO2 pe an. Acest aport este vital, dacă se ia în considerație consumul uriaș al oxigenului de către industrie, automobile, avioane și alte mijloace de combustie, însoțit de creșterea puternică a cantităților de CO2 în atmosferă. Luând în considerație numai necesarul de oxigen pentru ființa umană, se apreciază că o suprafață foliară de 25 mp acoperă nevoia zilnică pentru o persoană.

În atmosfera terestră se înregistrează o creștere continuă a concentrației de gaz carbonic într-un ritm care se intensifică atât ca urmare a majorității emanațiilor, cât și prin diminuarea consumului biologic al acestuia, cauzată de defrișarea pădurilor și poluarea oceanelor.

La nivel local, în zilele calme și călduroase în preajma unităților industriale și pe arterele intens circulate, concentrația CO2 atinge valori mai mari, concomitent resimțindu-se insuficiența oxigenului. În aceste condiții, se impune cu necesitate protejarea vegetației de orice fel, dar mai ales a pădurilor și spațiilor verzi , și creeare de noi suprafețe plantate, suficient de întinse și bine arborizate.

Vegetația are, de asemenea, capacitatea de a fixa prin metabolizare și alte gaze nocive din atmosferă.  Este necesar însă să se cunoască și faptul că vegetația suferă la rândul ei din cauza poluanților atmosferei.  În orașe, poluarea continuă, în general la concentrații sub pragul de toxicitate pentru plante, determină debilitarea arborilor și arbuștilor prin reducerea capacității de fotosinteză și sensibilizarea la alți factori de stres ( secetă, agresiunea bolilor și dăunătorilor etc), diminuarea longevității.

Acțiunea antipoluantă a plantelor are anumite limite ; în cazul unei impurificări excesive fizice și chimice, se manifestă fenomene de fitotoxicitate, apariția de uscături și chiar pieirea, fapt constatat în vecinitătea întreprinderilor industriale care au avut emanații nocive.  Simptomele de fitotoxicitate sunt vizibile îndeosebi la frunze : modificări de culoare și textură, arsuri, necroze.În mediul urban, s-a semnalat pentru prima dată în Los Angeles, în 1943, poluarea fotochimică ( un amestec de ozon și compuși cu azot formați prin reacții fotochimice complexe, în care participă hidrocarburile din gazele de eșapament) ; în condițiile unei insolații puternice și a unei temperaturi de peste 20 de grade Celsius, această poluare determină apariția de reflexe metalice, argintii sau bronz pe fața inferioară a frunzelor și pete punctiforme de decolorare pe fața superioară a frunzelor, care indică degradarea țesuturilor și a funcției de asimilație clorofiliană. După studiile serviciilor de protecția mediului din Canada ( 1981 ), principala sursă a compușilor fitotoxici ( oxidanți, hidrocarburi, plumb) sunt vehiculele automobile, deținând o cotă de 39%.

Diminuarea poluării cu ajutorul vegetației se bazează, în primul rând pe efectul de masă al plantațiilor întinse și diversificate ( monocultura este vulnerabilă), din specii mai rezistente la diferitele noxe. Aceste filtre biologice nu sunt însă întotdeauna eficiente; este necesară, în paralel, reducerea emisiunilor de poluanți în mediul ambiant.

Epurarea bacteriologică a aerului de către zonele verzi este de asemenea rezultatul acțiunii maselor de frunze. Prin aceleași mecanisme de captare ca pentru praf, frunzele rețin microorganismele asupra cărora se exercită acțiunea sterilizatoare a radiațiilor ultraviolete și a ozonului degajat de plante, îndeosebi de conifere. La acestea se adaugă puterea bactericidă a substanțelor volatile fitoncide eliminate de frunzele și florile multor plante. Specii de arbori ca : mesteacănul, stejarul, teiul, pinul ș.a. anihilează bacilii dizenteriei, difteriei, tuberculozei.

S-a constatat că , în parcuri, concetrația de germeni se reduce progresiv de la periferie către centru, grație acțiunii benefice a plantațiilor. Măsurătorile efectuate în marile aglomerări comparativ cu interiorul parcurilor scot mai mult în evidență influența pozitivă a vegetației privind purificarea microbiană.

Autor Constantin Claudiu

Publicat 15.09.2011

Bibliografie : ‚ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ. Dr. Ana- Felicia Iliescu

Editura Ceres 2003.

 

 

Comments are closed.