Tarhonul – Arthemisia dracunculus L. – Cultivare, sfaturi utile, înmulţire.

Tarhonul este o plantă aromatică cu adevărat deosebită în alimentaţia noastră, poate înlocui sarea atunci când nu avem voie să mâncăm sărat, aşadar este foarte folosit în unele reţete culinare , ciorbe, fripturi etc. Şi nu numai! În tratamentele naturiste este folosit cu succes în tratarea unor afecţiuni ale ficatului, rinichilor şi stomacului. Este foarte indicat în consumarea sa în stare proaspătă, frunzele verzi se pot consuma dimineaţa pe stomacul gol fiind un bun agent în combaterea cariilor. Cercetări recente au arătat că tarhonul este un leac foarte bun împotriva anorexiei, stimulând pofta de mâncare.


Importanța economică și alimentară.Tarhonul este o plantă legumicolă condimentară , de la care se folosesc tulpinile și frunzele tinere în arta culinară , dar și în industria alimentară.

Originea și aria de răspândire.Tarhonul este originar din Mongolia și Siberia , de unde s-a răspândit în cultură în toate țările din Europa și Asia.

În țara noastră se cultivă pe suprafețe restrânse , deși reușește bine în toate regiunile.

Particularități morfologice.Tarhonul este o plantă perenă , semilemnoasă , cu numeroase rădăcini subțiri.

Tulpina floriferă apare în anul al doilea de la plantare.Este înaltă de 50-100 cm , cu numeroase ramificații , ultimele fiind terminate cu inflorescențe.Frunzele apar pe lăstarii timpurii din primăvară.Ele sunt mici , de formă linear lanceolată , glabre , cu marginea întreagă și puternic aromate datorită conținutului în uleiuri eterice.Cele crescute vara sunt mai subțiri și prea puternic aromate.Florile sunt mici și grupate în inflorescențe.Fructul este o achenă foarte mică , folosită la înmulțirea sexuată a tarhonului , cu facultate germinativă de 2-3 ani.

Relații cu factorii de mediu.Tarhonul este o plantă rezistentă la temperaturi scăzute.Suportă geruri până la -25 grade C , -35 grade C.

Față de lumină are pretenții mari , preferă terenuri însorite , cu expoziție sudică.

Față de umiditatea solului , tarhonul are pretenții moderate.În verile secetoase , cultura trebuie irigată.În condiții de uscăciune și temperatură ridicată , producțiile scad , iar lăstarii își pierd din frăgezime , se lignifică și devin mult prea picanți , improprii pentru consum.Planta nu suportă nici excesul de umiditate din sol.

Tarhonul dă producții sporite pe solurile bine îngrășate , bogate mai ales în azot , care favorizează dezvoltarea masei vegetative.

În vederea obținerii unor producții mari și de calitate sunt de preferat solurile cu fertilitate ridicată , profunde , cu pânză de apă freatică mai la suprafață.

Tehnologia culturii.Se înmulțește vegetativ , prin butași simpli sau înrădăcinați , iar uneori prin despărțirea tufelor sau prin drajoni.

Indiferent de modul de cultură , pentru tarhon se aleg terenuri adăpostite , cu expoziție sudică.

Ca plante premergătoare sunt indicate legumele prășitoare , care lasă terenul curat de buruieni.Tarhonul nu trebuie să urmeze după plante din aceeași familie(Compositae) , cu care are boli și dăunători comuni.

Fertilizarea de bază se face toamna cu 30-40 t/ha gunoi de grajd și este urmată de o arătură de 30-40 cm adâncime.Terenul se modelează în straturi înălțate , cu lățimea la coronament de 94 cm.

Pentru cultura înființată prin butași se pot folosi atât butași simpli , cât și înrădăcinați.Pentru obținerea butașilor se folosesc lăstarii de tarhon cu lungimea de 20-25 cm , după ce se tunde la câțiva cm deasupra solului.După înlăturarea vârfului crud la fiecare lăstar , se pot obține doi butași cu lungimea de 8-10 cm.

Dacă timpul este răcoros , butașii fasonați în prealabil se pot planta direct la locul definitiv.În condiții nefavorabile plantării pe teren , butașii se pun la înrădăcinat în răsadnițe special pregătite , îmtr-un strat de nisip gros de 10-12 cm.Distanțele indicate pentru înrădăcinare sunt de 10 cm între rânduri și 5 cm între butași pe rând.După completarea răsadniței se udă și se acoperă cu sticlă.În timpul înrădăcinării , se indică menținerea temperaturii la 12-17 grade C și aerisirile repetate.Răsadnițele se țin acoperite până când butașii încep să crească , apoi geamurile se ridică.În momentul formării a 2-3 rădăcini , butașii se pot planta în câmp.

Pentru înmulțirea prin despărțirea tufelor sau prin drajoni , se aleg plante viguroase și sănătoase.După recoltare , porțiunile de tufe și drajoni se sortează , folosindu-se la plantare material săditor care are 2-3 rădăcini.

În cazul înmulțirii prin semințe , se procedează la obținerea de răsaduri.Se seamănă în a doua jumătate a lunii martie , în răsadnițe semicalde , în rânduri distanțate la 5 cm.Repicatul are loc în răsadnițe reci la distanța de 8-10 cm între rânduri și de 5 cm între răsaduri pe rând.Răsadurile sunt bune pentru plantat la vârsta de 45 zile.Se aplică lucrările de îngrijire curente : învelirea cu rogojini timp de 3 zile , udarea și aerisirea moderată.

Pe straturi reci , răsadurile se obțin prin semănatul în luna iulie în brazde bine mărunțite și fertilizate , acordând o mare atenție acoperirii brazdelor după semănat și udării abundente.

Plantarea materialului săditor , indiferent de materialul folosit(butași , porțiuni de tufe , drajoni , răsaduri) se execută primăvara , la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.

Se plantează pe brazde înălțate de 94 cm , cu trei rânduri pe brazdă , distanțate la 37 cm, iar pe rând se asigură 12-15 cm.Concomitent cu plantarea se irigă cu 250-300 mc/ha.

În cursul perioadei de vegetație se aplică după nevoie prașile(3-4) și udări(7-8).O lucrare importantă este mulcirea solului cu paie sau material plastic uzat.Aceasta duce la menținerea umezelii , evitarea tasării solului , ridicarea temperaturii și oprirea creșterii buruienilor.

Tăierea tulpinilor florale pe măsură ce apar , are drept scop favorizarea formării organelor vegetative , în vederea obținerii unor producții cât mai mari de lăstari și frunze.Toamna , la încetarea vegetației , plantele se taie la o înălțime de 5-6 cm deasupra solului.Tot în această perioadă se prășește intervalul dintre rânduri și se fertilizează cu 30-40 t gunoi de grajd.

Recoltarea frunzelor de tarhon se face după cca.6 săptămâni , în primul an de plantare , iar în anii următori cât mai de timpuriu primăvara , pe măsură ce plantele au crescut.

Recoltarea se face prin tundere , când lăstarii sunt în fază tânără și au lungimea de 15-20 cm.Tăierea lăstarilor se face la cca.10 cm deasupra solului și se repetă de mai multe ori.Lucrarea favorizează ramificarea și mărirea tufelor.

Ritmul de creștere al lăstarilor și de recoltare sunt mai intense primăvara și toamna și mai reduse vara sau când temperatura scade.

Producțiile de lăstari și frunze sunt de 10-20 t/ha.

Pentru comercializare , tarhonul trebuie să îndeplinească următoarele condiții tehnice : frunze proaspete , curate , fără tije florale , fără miros și gust străin.

Depozitarea se poate face , pentru 8-15 zile , în spații cu temperaturi de 0-1 grad C , cu umiditate de 85-95 %.

 

Mult succes!

 

Autor biolog Cătălina I.

Publicat 14.05.2011

 

Comments are closed.