Top câteva legume de cultivat în această iarnă!

În luna octombrie este momentul optim pentru semănat şi pentru înfiinţat câteva culturi ce pot depăşi cu uşurinţă iarna.Indiferent de mărimea grădinii dumneavoastră se pot obţine rezultate foarte frumoase dacă ieşim acum în mijlocul naturii şi pregătim terenul ce-l avem la dispoziţie pentru câteva culturi ce pot să se dezvolte bine şi pe timpul iernii.

Pentru început ar trebui să pregătiţi terenul printr-o săpare corespunzătoare , mărunţire, eventual ridicarea lui sub formă de strat dacă aveţi spaţiu mai mare şi doriţi să cultivaţi spre exemplu păstârnac sau pătrunjel, ori usturoi. Nu trebuie să neglijaţi şi eventualii dăunători posibili, de aceea acum la săparea şi pregătirea terenului incorporaţi în sol prin împrăştiere cu mâna un dezinfectant de sol, il găsiţi la magazinele specializate de comercializare a seminţelor. În cele ce urmează vom enumera mai jos câteva din legumele ce se pot cultiva şi însămânţa în luna octombrie iar odată cu venirea primăverii se vor dezvolta mult mai bine dacă respectaţi un minim de reguli pentru o cultură reuşită.

  1. Usturoiul – este cea mai uşoară cultură care o puteţi înfiinţa. Alegeţi o parte a grădinii pe care nu a-ţi mai avut plantat în ultimii 3 ani usturoi sau ceapă. Dacă a-ţi avut probleme cu mana în acea zonă stropiţi cu un produs pe bază de sulf , este de ajutor accest tratament înainte de înfiinţarea culturii. Dacă nu aveţi posibilitatea de a cumpăra sămânţă gata tratată, de la centrele de grădină, ceertificată, care este obţinută în condiţii speciale, atunci puteţi cumpăra din piaţă câteva căciulii de usturoi. Nu veţi obţine aceleaşi rezultate , dar pentru o grădină de pe lângă casă va arăta bine.
  2. Salata verde – au apărut soiuri de salată care se pot însămânţa acum. Cea mai bună metodă de cultivare este să faceţi un strat , apoi să trasaţi rânduri la circa 25 de cm distanţă pe care veţi semăna. După răsărire se poate rări , după caz, eventual puteţi proteja pe timpul iernii cu cu foaie de polietilenă perforată pe timpul iernii iar în primăvară să o înlăturaţi.
  3. Spanacul – o legumă foarte populară , sunt soiuri de spanac la centrele de grădină care dau rezultate foarte bune la culturile de iarnă. Cea mai bună metodă de cultivare este tot sub formă de strat, bine nivelat, solul să fie bine mărunţit şi pregătit corespunzător. Căutaţi la centrele de grădină seminţe italiene, sunt foarte indicate pentru culturile de iarnă.
  4. Ceapa – sunt destule soiuri de ceapă care se pretează foarte bine la cultivarea în această perioadă. Recomandarea noastră este tot sub formă de strat, bine mărunţit şi lucrat, trasaţi apoi rânduri la circa 20 de cm distanţă între ele apoi înfingeţi arpagicul la o adâncime de circa 4 cm la o distanţă pe rând de 7-10 cm. Dezinfectarea solului este foarte importantă, plus rotaţia culturilor, nu cultivaţi ceapa pe acelaşi sol decât după cel puţin 3 ani de zile. Cumpăraţi arpagic tratat de la centrele de grădină, este cel mai bun pentru această perioadă, deasemeni puteţi întreba dacă soiul cumpărat poate fi cultivat pe timpul iernii pentru a  obţine rezultate bune.
  5. Păstârnacul – necesită un sol lucrat bine în adâncime, mărunţit şi fertilizat corespunzător de pe acum. Este foarte important să-l îngrăşati acum , ca şi îngrăşare de bază cu gunoi de grajd amestecat la săparea solului, chiar puteţi arunca şi câteva mâini de îngrăşământ complex. Seminţe de păstârnac găsiţi la toate centrele de grădină şi nu necesită cunoştinţe suplimentare, se pretează foarte bine înfiinţării culturii în această perioadă, astfel în primăvară ele vor porni mai repede în vegetaţie, mai ales că păstârnacul are nevoie de cel puţin 180 de zile de vegetaţie pentru a se dezvolta foarte bine în sol.
  6. Pătrunjelul – aceeaşi tehnologie ca la pastârnac, sol bine mărunţit, lucrat în adâmcime şi îngrăşat bine de pe acum cu gunoi de grajd. Dacă aveţi puteţi arunca şi îngrăşământ complex acum la nivelarea solului. După care faceţi rânduri la distanţa de circa 20 de cm între ele şi semănaţi pe rând cu atenţie. La toate centrele de grădină găsiţi seminţe de pătrunjel cu menţiunea că aveţi de ales între pătrunjelul de rădăcină şi pătrunjelul de frunze. Dacă îl acoperiţi cu nişte paie pentru a trece mai uşor iarna , spre sfârşitul lunii februarie şi început de martie vă veţi bucura de primele frunze atât de dorite primăvara de către gospodine.

 

Mult succes!

 

Autor Constantin Claudiu

Publicat 17.10.2011

 

Comments are closed.