Amenajările de apă

Peisajele naturale din care fac parte marea, lacurile , iazurile, râurile, pâraiele torenţii sau cascadele prezintă o atractivitate deosebită.Aceasta decurge din marea varietate a priveliştilor pe care le determină apa prin îmbinarea cu formele reliefului , rocile şi vegetaţia.

Apa a constituit încă de la începuturile artei grădinilor nu numai o condiţie a existenţei acestora , ci şi un factor compoziţional de bază. Adusă în peisajul elaborat al grădinii, apa fie a luat forme şi ipostaze întâlnite în natură , încă din timpul antichităţii chinezeşti , fie a fost modelată în bazine, rigole, canale, fântâni, de la primele grădini mesopotamiene şi persane până în zilele noastre .

Oglindirea cerului şi dublarea imaginilor prin reflexie, animarea compoziţiei prin curgere , cădere sau ţâşnire în jeturi însoţite de jocul luminii şi sunetele specifice , modelarea în forme plastice cu o anumită expresivitate ( atât a apei în sine cât şi a elementelor naturale sau construite însoţitoare)- toate aceste însuşiri peisagistice ale apei justifică interesul constant al introducerii lor în compoziţia parcurilor şi grădinilor . În plus, apele umezesc şi răcoresc atmosfera, creând un microclimat mai plăcut şi mai sănătos.

Trăsături aparte au peisajele acvatice , prin flora şi fauna specifică care le însoţesc , contribuind la farmecul şi atractivitatea unor astfel de zone. În cadrul acestui capitol se tratează numai apele de factură naturală în amenajările peisagistice . Prezenţa unui lac , râu, pârâu, pe teritoriul amenajat sau ca limită naturală a acestuia conferă stilului o valoare deosebită , fie prin integrarea ca atare în peisajul proiectat , fie prin transformare şi supunerea la anumite deziderate ale proiectării.

În funcţie de importanţa şi carcaterul piesei de apă existente , întreaga compoziţie sau numai sectoare ale ei se concepastfel încât să se creeze o vedere dominantă şi variate privelişti asupra apei de la diferitele distanţe şi înălţimi.

În consecinţă se impune modelarea reliefului şi dispunerea vegetaţiei în concordanţă cu orientarea vedetelor . proiectarea traseelor de circulaţie către şi în proximitatea piesei de apă , eventual traveersarea ei, amplasarea unor obiective pe malul ei sau în poziţii avantajate.

Intervenţiile directe asupra piesei de apă existente pot fi: corectarea traseului malurilor, consolidarea acestora, adâncirea, dragarea, eliminarea vegetaţiei acvatice supărătoare. În anumite cazuri se poate schimba caracterul unei ape existente pe teritoriul amenajat : de exemplu prin barare, un pârâu se transformă în lac.  Proiectarea aspectelor vizuale ale apelor , în mod firesc , se îmbină cu a celor funcţionale, adică ca sursă de udare.

Autor Constantin Claudiu

Publicat 10.11.2011

Bibliografie : ‚ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ. Dr. Ana- Felicia Iliescu

Editura Ceres 2003.

 

Comments are closed.