Ciclul de viata al vitei de vie

In ciclul anual de viata , vita de vie trece prin mai multe faze morfologice , carora le corespund modificari fiziologice si biochimice importante . Fazele principale prin care trece vita de vie in ciclul anual sunt : faza cresterii intense , faza de inflorire si fecundatie si faza de maturatie a strugurilor si a coardelor , care se integreaza in perioada activa de vegetatie. La acestea se adauga faza sau perioada de repaus relativ , determinata de anotimp.

Durata acestui ciclu este exprimată în ani şi este denumită  longevitate. Ea este cuprinsă, în medie, între 25 şi 50 de ani şi depinde de specie, soi, condiţiile de mediu, modul de înmulţire, precum şi de măsurile agrotehnice aplicate în plantaţii.De exemplu, în aceleaşi condiţii de mediu, speciile Vitis silvestris,  Vitis rupestris,Vitis rubra,  Vitis amurensis sunt mai longevive decât  Vitis vinifera, primele fiind mai rustice, mai rezistente la condiţiile nefavorabile de mediu.Soiurile Coarnă neagră, Chasselas doré, Fetească albă, Kober 5 BB, prezentând un grad mai mare de adaptare, sunt mai longevive, comparativ cu Muscat Ottonel, Grasă de Cotnari, Riparia gloire, care au o adaptare mai redusă fiind cultivate astfel în areale mai restrânse. De asemenea soiurile roditoare mai noi (Pinot gris, Traminer etc.), au o longevitate mai scurtă decât cele vechi (Cabernet Sauvignon, Fetească albă etc.).

Modul de înmulţire influenţează, de asemenea, longevitatea plantei. Viţele obţinute pe cale generativă, în aceleaşi condiţii ecologice şi agrotehnice, au o longevitate mai mare (putând depăşi 100 de ani), decât cele obţinute pe cale vegetativă.Viţele obţinute prin butăşire (cultivate pe rădăcini proprii) sunt mai longevive (durata lor de viaţă putând ajunge la 100 de ani), comparativ cu viţele altoite, la care prezenţa punctului de altoire stânjeneşte circulaţia descendentă, fapt ce contribuie la scurtarea duratei de viaţă (la 30-40 de ani).

Faza cresterii intense incepe primavara , cand vita de vie trece de la starea latenta , iesind din repausul hibernal , la starea de vegetatie activa. In aceasta faza , cresterea vizibila este precedata de un metabolism activ , care se manifesta mai curand decat inceputul ascensiunii sevei brute. Incepand cu luna martie , in radacinile vitei de vie se modifica directia de activitate a amilazelor , care trec de la sinteza la hidroliza. Ca urmare a acestui fapt , amidonul incepe sa se transforme hidrolitic in zaharuri si sa se deplaseze in partile aeriene. Acesta se considera momentul care determina trecerea vitei de vie de la starea de repaus la starea de vegetatie. Corespunzator cu intensificarea procesului de hidroliza a amidonului si transformarea acestuia in zaharuri , are loc si intensificarea procesului de respiratie , respectiv de oxidare a zaharurilor si de crestere a lastarilor.

Faza de inflorire si de fecundatie incepe odata cu deschiderea florilor , urmata de cresterea boabelor pana la maturarea lor. In aceasta faza intervin modificari sensibile in metabolismul hidratilor de carbon , in sensul ca continutul lor atinge un maxim datorita intensificarii fotosintezei. In timpul acestei faze , dar mai ales spre sfarsitul ei , sistemul de enzime , reprezentat prin invertaza si amilaze , isi schimba directia de activitate. Se intensifica foarte mult activitatea hidrolitica in inflorescente si in lastari , se intensifica respiratia , au loc diviziunea reductionala si fecundarea , procese fiziologice de o importanta esentiala , care marcheaza momentul de contradictie si trecerea de la starea vegetativa la starea de reproducere. Spre sfarsitul fazei , care corespunde inceputului de maturare a coardelor si a strugurilor , ceea ce coincide cu sfarsitul lunii iulie si inceputul lunii august pentru soiurile timpurii , are loc o schimbare a directiei de activitate a invertazei si a amilazelor de la functiunea hidrolitica la cea sintetica. In aceasta etapa , de sfarsit de faza , cresterea in lungime a lastarilor se incetineste sau este aproape intrerupta.

Faza de maturatie a coardelor este cuprinsa intre inceputul maturarii lastarilor si intrarea vitei de vie in repausul de iarna , marcata de caderea frunzelor. In aceasta faza au loc acumularea rezervelor organice nutritive in coarde si radacini , ingrosarea lor , intarirea si schimbarea culorii lemnului , scaderea treptata a continutului de apa si a intensitatii respiratiei. Toate aceste schimbari de natura anatomofiziologica si biochimica determina procesul de maturare. Indicele fiziologic care marcheaza sfarsitul acestei faze este schimbarea directiei de activitate a invertazei si a amilazelor de la sinteza la hidroliza.

Perioada de repaus propriu-zis , numit repausul biologic , incepe – in climatul continental – odata cu caderea frunzelor si tine pana primavara , cand vita de vie trece din nou la viata activa. In acasta perioada , cu toate ca i se spune de repaus , se produc modificari morfofiziologice si biochimice , dar la un nivel foarte scazut. Astfel , au loc scaderea intensitatii respiratiei si transpiratiei , a continutului de apa din coarde , acumularea de zaharuri solubile pe seama descompunerii hidrolitice a amidonului de rezerva , micsorarea permeabilitatii protoplasmei celulelor , cresterea vascozitatii ei , transformari menite sa protejeze planta impotriva temperaturilor scazute si a altor intemperii din timpul iernii. Perioada de repaus la vita de vie este relativa , pentru ca in coardele vitei de vie , indeosebi in mugurii florali , au loc procese de diferentiere a partilor florale care , desi invizibile , sunt hotaratoare pentru fructificare in anul urmator.

Perioadele si fazele biologice enumerate se disting sensibil unele de altele sub aspectul manifestarilor morfologice , fiziologice si biochimice , indeosebi cele enzimatice. Aceste deosebiri sunt determinate de factorii externi care actioneaza asupra vitei de vie , precum si de factorii interni , cum ar fi ereditatea , varsta , intensitatea cresterii si dezvoltarii etc.

Subliniem faptul ca in decursul fenofazelor , organele vitei de vie sunt implicate in absorbtia apei si a substantelor minerale nutritive din sol , in transportul lor spre acele parti ale plantei unde este nevoie de ele pentru diferitele sinteze care stau la baza cresterii si dezvoltarii , infloririi si fructificarii.

Factorii de care depinde cresterea vitei de vie

 Cresterea diferitelor organe ale vitei de vie este influentata de o serie intreaga de factori , unii de ordin intern , altii externi. Dintre factorii externi care influenteaza in mare masura cresterea vitei de vie mentionam : lumina , temperatura , umiditatea solului si sarurile minerale nutritive.Lumina influenteaza puternic intensitatea cresterii . Acest factor are o actiune de intarziere a cresterii lastarilor in comparatie cu intunericul care accelereaza procesul. Cu cat intensitatea luminii este mai mare si actiunea ei este de lunga durata , cu atat se intarzie mai mult cresterea.

Temperatura exercita si ea o influenta purternica asupra cresterii vitei de vie. Temperatura minima de germinare a semintelor este de cca 10 grade C , iar temperatura maxima de 40 grade C. Sub temperatura minima si peste cea maxima , cresterea nu decurge normal ; ea nu incepe sau se opreste.

Umiditatea solului si aerului influenteaza puternic cresterea vitei de vie. Optimul de umiditate este de 75% din capacitatea de retinere a solului. In cantitate mai mare , umiditatea actioneaza negativ asupra cresterii radacinilor . Si insuficienta umiditatii din sol are efecte negative , precum si umiditatea relativa scazuta din aer.

Substantele minerale din sol , indeosebi cele care contin azot , vitamina B1 si acizii humici stimuleaza crestera radacinii.Perioada de bătrîneţe se confundă uneori cu „îmbătrânirea prematură”, caracterizată prin aceleaşi simptome, dar este  determinată de încărcăturile mari de ochi pe butuci, de tăieri defectuoase, de frecvenţa sporită a unor accidente climatice, de prezenţa unor factori limitativi de sol, de neglijarea lucrărilor agrotehnice etc. La  viţele obţinute pe cale generativă ciclul ontogenetic cuprinde 4 perioade:  embrionară, de tinereţe, de maturitate şi de bătrâneţe. Perioada embrionară începe cu formarea zigotului, se continuă cu maturarea fiziologică a seminţei şi se încheie odată cu apariţia primelor frunze adevărate. Evoluţia viitoarelor plantule este influenţată de factorii de mediu şi de modul în care sunt păstrate seminţele (stratificate sau nu) până la obţinerea plantelor. Perioada de tinereţe durează de la apariţia lăstarului cu primele frunze adevărate şi  până în primii ani de fructificare (3-7 ani). Viţele tinere obţinute din seminţe au ereditatea neconsolidată, datorită plasticităţii lor pot asimila condiţii îmbunătăţite de mediu, dobândind însuşiri şi calităţi noi. Perioada de maturitate (de rodire), precum şi cea de bătrâneţe se aseamănă cu cea  a viţelor înmulţite vegetativ, cu deosebirea că instalarea lor are loc, în general, mai târziu şi au o durată mai mare. Ciclul ontogenetic (de viaţă) al viţei-de-vie cuprinde totalitatea ciclurilor biologice anuale.

Bibliografie:

Gherasim Constantinescu , Olga Alexei , Gh.Anghel , Camelia Boureanu , AMPELOGRAFIA R.S.R. , Editura Academiei R.S.R., Bucuresti , 1970

Viticultura, Editura Bucuresti 2011, Şef lucr. dr. BUCUR GEORGETA MIHAELA

 

Comments are closed.