Dimensionarea spaţiilor verzi

Suprafaţa totală şi pe categorii a spaţiilor libere plantate depinde de mărimea localităţii ( suprafaţă şi număr de locuitori), de dezvoltarea urbană şi industrială , de tipurile de grădini predominante , de condiţiile climatice. Soluţiile de sistematizare adoptate trebuie să ţină cont de realizarea unor indicatori globali orientativi ( norme de spaţii libere plantate pentru un locuitor) la nivelul întregii localităţi.

Normele sunt mai mari în oraşele de câmpie, în climat cu veri călduroase şi pe teritorii lipsite sau sărace în păduri naturale, de asemenea, în oraşele mari, caracterizate prin densitate mare a populaţiiei şi dezvoltare industrială. În ţara noastră , indicii globali orientativi pentru spaţiile verzi din perimetrul construibil al localităţilor variază între 9 şi 26 mp pe locuitor.

În localităţile rurale cu perspectiva de a deveni oraşe, suprafeţele de spaţii libere plantate se vor dezvolta în centrul civic, pe lângă dotările social-culturale, pe lângă şcoli şi noile construcţii de locuinţe. În ansamblul sistemului verde urban spaţiile publice au un rol foarte important, atât de recreare, cât şi de protecţie, de aceea dimensionarea lor ar trebui să respecte anumite norme , defalcate de indicele global.

În cadrul procentelor rezervate din suprafaţa oraşului, ponderea trebuie să revină unităţilor mari peisagistice ( parcuri şi grădini). Pentru spaţiile verzi publice din exteriorul oraşelor se prevăd norme mai mari.

Atât în stabilirea programului de ansamblu pentru sistemul verde urban , cât şi a programelor fiecărei categorii de amenajări peisagistice , proiectarea urmăreşte îndeplinirea cât mai bună a funcţiilor acestora.

Spaţiile verzi profilate pentru recreere – scuarurile, grădinile, parcurile, pădurile parc, zonele de agrement, au o tratare specifică , în care se exprimă în modul cel mai  larg principiile compoziţionale ale arhitecturii peisajului. În organizarea generală şi a părţilor componente ale acestora , se urmăreşte realizarea unui ansamblu peisagistic armonios, în care sunt integrate dotările şi amenajările pentru activităţile recreative , alese şi amplasate după anumite criterii şi condiţii.

Experienţa marilor oraşe ale lumii ( Moscova, Oslo, Stuttgart, etc) arată că distribuţia cea mai favorabilă este reunirea unităţilor mari de spaţii verzi ( parcuri, grădini), prin fâşii de 200- 500 metri lărgime, care traversează oraşul şi fac legătura cu o zonă de centură, alcătuită din parcuri şi păduri suburbane.

Sistemul de spaţii verzi reprezintă totalitatea formaţiunilor de spaţii verzi urbane şi periurbane, cu relaţii de interdependenţă, tinzând să constituie un ansamblu complex şi unitar. Pentru a alcătui un sistem , este necesar ca spaţiile libere plantate să facă parte din componenţa tuturor zonelor funcţionale ale oraşului, iar cele mai importante dintre ele – parcurile, grădinile, scuarurile – să fie repartizate echilibrat şi să se lege între ele, cât şi  cu masivele plantate din teritoriul periurban.

Autor Constantin Claudiu

Publicat 21.11.2011

Bibliografie „ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ.dr. Ana – Felicia Iliescu , editura Ceres 2003.