Elementele componente ale spaţiilor verzi I.

 

Grădinile, spaţiile verzi, parcurile cuprind elemente care trebuie constituite în ansambluri unitare, armonioase, conform principiilor de plastică şi compozitie, astfel încât să corespundă atât funcţiilor lor utilitare cât şi celor estetice.

Ca şi elemente componente ale spaţiilor verzi , în această categorie putem spune că intră suprafaţa, forma grădinii, cadrul înconjurător, relieful terenului, drumurile, vegetaţia arborescentă, exigenţele staţionale, forma coroanei, desimea coroanei, coloritul scoarţei, culorile frunzelor, florile, aromele speciilor, lumina şi umbra, contrastele, armonia culorilor, profilele, ritmul, simetria,echilibrul, proporţia, fondurile sau fundalurile. În aceste 2 capitole vom încerca să punem în discuţie aceste elemente care trebuiesc cunoscute foarte bine de designerii noştri, indiferent că este vorba despre un peisagist amator, ori o firmă de amenajări dedicată, trebuie să ţinem seama şi să le studiem cu atenţie. Nu suntem adepţii filozofiei „ noi le cunoaştem pe toate!!!”, de aceea vă aşteptăm cu propuneri şi dezbateri în lista de discuţii pe această temă inepuizabilă.Dorim sa o dezvoltăm împreună, vă aşteptăm cu fotografii despre amenajările dumneavoastră, propuneri spre amenajare, idei, noutăţi etc.

1.Suprafaţa pe care trebuie să se întindă un parc sau o grădină este un element hotărâtor în tratarea compoziţiei.Astfel, o suprafaţă mică impune alegerea unei soluţii cu vederi şi perspective limitate, spre deosebire de o grădină de mari întinderi, unde traseele lungi impun alegerea unor perspective mult mai numeroase.

2.Forma grădinii poate fi un element obligatoriu  în adoptarea unei anumite amenajări.De exemplu, o formă prea lungă sau prea lată obligă pe arhitectul peisajist la unele amenajări speciale, folosind principii de lărgire a unui teren lung, sau metode de lungire a unui teren lat, etc.

 

 

3.Cadrul înconjurător adeseori trebuie mascat, în totalitate sau numai în unele puncte inestetice, alteori dimpotrivă, trebuie pus în valoare.Este o mare artă putinţa de a lega grădina de spaţiile verzi îndepărtate, şi de a masca limitele apropiate, astfel incât privitorul să aibă impresia lărgirii spaţiului de grădină.

4. Relieful terenului dictează adeseori o compoziţie diferită a parcurilor şi grădinilor, condiţionează traseele de drumuri şi alei, alegerea şi dispunerea vegetaţiei etc. Relieful dă peisajului variaţie, adâncime, creează contraste, un relief plan dă naştere la impresii de calm, stablilitate, dar şi de monotonie uneori, în timp ce un relief prea accidentat oboseşte.De aceea este rolul arhitectului peisagist de a amenaja în aşa fel terenul încât să echilibreze părţile accidentate  ale acestuia cu cele plane.Se poate crea un relief arhitectural  prin amenajarea teraselor mărginite de ziduri de sprijin sau de taluzuri cu panta 1: 2 sau 2: 3 .Se va ţine seama că relieful modifică efectele optice şi de perspectivă. Astfel , o suprafaţă concavă pare mai spaţioasă decât o suprafaţă convexă de aceleaşi dimensiuni şi oferă o perspectivă apropiatămai bună, în timp ce o suprafaţo convexă deschide perspective de pe vârful ei şi limitează vederea când perspectiva se închide pe ea. O schimbare de pantă de-a lungul unei perspective produce o spargere de aliniament. În general se evită executarea de mişcări mari de pământ pentru rectificarea reliefului. Nu se vor căuta contrastele prea puternice şi izbitoare de relief, în cazul existenţei unor rupturi de teren, a pantelor prea abrupte, a malurilor înalte, se foloseşte mascarea lor cu ajutorul vegetaţiei, amenajarea lor ca pereşi stâncoşi ( care introduc alături de o vegetaţie corespunzătoare şi de apă în izvoare şi cascade, o notă de pitoresc în peisaj ), sau se execută terase mărginite de ziduri de sprijin, balustrade, scări etc.

 

 

Autor Constantin Claudiu Bibliografie Arboricultura ornamentala si arhitectura peisagera

Publicat 08.03.2011 Prof. dr. docent V. Sonea Dr. ing. L. Palade                      Editura didactica si pedagogica

Comments are closed.