Elementele componente ale spaţiilor verzi IV.

Elementele componente ale spaţiilor verzi  IV.

 


11. Forma coroanei .Din acest punct de vedere deosebim – forme stabile, care nu îşi modifică forma prea mult în decursul vieţii ( formele columnare, piramidale, ovale etc) şi forma schimbătoare , rămuroase, pletoase, tabulare, eruptive, arcuite etc. Omul poate interveni ori prin educarea plantei şi modificarea formei într-o singură direcţie, creându-se  ( la speciile care au o plasticitate mai mare ) aşa zisele „ forme artificiale „ .Forma coronamentului  poate fi definită printr-un raport matematic între înălţimea coronamentului ( h ) şi diametrul lui ( d ). Astfel, se consideră o formă columnară dacă h > 3 d, spunem că avem o formă piramidală dacă h = 2,5 d, semipiramidală când h = 1,5 d, globoasă când h= d, lat – ovală când h = 2/ 3 d şi tubulară când h< ½ d.

Speciile având coronamentul neregulat  ( salcâmul, mesteacănul , teiul, salcia, catalpa, sălcioara, laricele, scoruşul, pinul, etc) se folosesc la crearea grupurilor libere şi a masivelor: speciile ce au ramurile secundare sau terţiere pendente poartă numele de specii plângătoare şi realizează peisaje de mare efect ornamental ( salcia plângătoare –salix pendula, mesteacănul plângător  – betula pendula, formele pendule de stejar, ulm, tei, frasin, apoi de brad, molid, larice, thuja etc). Pentru o bună punere în valoare ele se plantează izolat, lăsându-se un spaţiu destul de larg împrejurul lor. Uneori se plantează şi în masiv. Se va avea în vedere că forma coronamentului poate fi diferită. Astfel, de exemplu, coronamentul poate fi piramidal cu ramuri plângătoare ( molid ), poate fi în trepte sau cascade ( salcie plângătoare ), în formă de drapel ( caragana), eruptivă ( forsythia), umbelară ( velniş ), sau poate avea diverse forme libere ( salix alba).

12. Desimea coroanei are o mare importanţă în crearea unei compoziţii , în dirijarea jocurilor de lumină, a deschiderilor de perspective etc. Astfel, speciile având coronamentul compact, ascund obiectivele situate în spatele lor, servesc la echilibrarea volumelor clădirilor lângă care stau , la crearea aleilor umbroase, zidurilor verzi, a gardurilor vii, ele pot fi folosite ca un bun fundal pentru plantaţiile uşoare şi vaporoase situate pe un plan mai apropiat, la încadrarea clădirilor etc. Speciile având coronamentul mai rar se folosesc pentru locurile unde se cere căldură şi lumină la sol, la crearea jocurilor de lumină, îmblânzirea geometrismului strict al zidurilor clădirilor.

 

 

13. Coloritul scoarţei. Este adeseori la plantele lemnoase de mare efect decorativ. Astfel , scoarţa albă a mesteacănului realizează frumoase acorduri cu fondul închis al răşinoaselor: cea rosie cărămizie a pinului silvestru este bine pusă în valoare în lumina apusului de soare : platanul , scoarţa sa seamănă cu cea a marmurii verzui , ceea ce îl face deosebit de indicat la alei unde trunchiurile seamănă cu coloanele unei mici construcţii antice ( este foarte folosit la aliniamente stradale în Italia ), scoarţa roşie a sângerului realizează efecte deosebit de interesante pe fundaluri de culoare deschisă , înviorând peisajul. Un anotimp în care culoarea scoarţei joacă un rol important este iarna, tocmai atunci când alte elemente decorativ ornamentale lipsesc.

14. Culorile frunzelor . Au o mare importanţă în decorarea  peisajului, în afară de culoarea verde, cele mai răspândite culori ale frunzelor sunt galben, roşu şi argintiu. Culorile frunzelor sunt însă de o mare diversitate şi variază mult în timp. Deosebim plante care îşi modifică culoarea în timpul sezonului de vegetaţie  ( de la verde la galben, de la verde deschis la argintiu , de la galben la roşu etc) . Culoarea frunzelor se modifică în funcţie de lumină, chiar în cursul unei zile. Astfel, în zilele însorite culorile sunt vii, dar nu creează impresii de adâncime ; dimineaţa sau seara contrastele sunt mai puternice , culorile sunt mai blânde ; înainte de apusul soarelui frunzele capătă nuanţe roşiatice. În zilele însorite diferenţele de culori sunt mai puţin evidente , nuanţele se sesizează mai greu , culorile par mai închise. Plantele lemnoase având culori deosebite ( argintii, roşii, verzi albăstrui ) se folosesc în mod izolat pentru a fi mai bine valorificate. Întrebuinţarea lor trebuie făcută cu oarecare grijă, pentru a nu introduce în peisaj o notă particulară stridentă. Plantele cu frunze în două culori prezintă efecte interesante , dacă nu sunt întrebuinţate în exces. În acest caz, privite de la o distanţă mare , ele produc impresia că ar suferi de vreo boală. Culorile frunzelor variază şi cu umiditatea atmosferică sau din sol. Astfel, pe vreme de ploaie, culorile sunt mai vii , frunzele fiind şi mai spălate de praf. Pe soluri uscate sau acolo unde fierul lipseşte , culorile slăbesc în intensitate. S-a mai constatat că pe aleile circulate de autovehicule, culorile suferă din cauza gazelor de eşapament. Frunzele realizează efecte deosebite şi prin forma şi mărimea lor, frunzele mari la foioase ( catalpa, platan , castan ) sau cele lungi ale răşinoaselor , oferă mozaicuri interesante , chiar dacă sunt văzute de la distanţe mari.

 

 

Autor Constantin Claudiu Bibliografie Arboricultură ornamentală şi arhitectură peisageră Prof.dr.docent V. Sonea Dr. Ing. L. Palade

Editura didactică şi pedagogică.

Comments are closed.