Jardinierele

Jardinierele pentru amenajările peisagistice decorează spaţii de circulaţie, terase, scări , ziduri, etc aducând elementelor construite viata şi coloritul plantelor. Încastrate în construcţii sau mobilând anumite spaţii, prin mărime şi formă ele participă la volumetria arhitecturală.
Jardinierele sunt construite ca bazine în care se introduce pământ fertil, având la bază orificii sau ţevi scurte pentru scurgerea apei în exces. Cele cui suprafaţă mare, înglobate în construcţii, necesită o înclinare uşoară a fundului către un colector de scurgere. Uneori formele construite sunt false jardiniere: fundul bazinului lipseşte, astfel că se realizează contactul direct cu solul ( în avantajul culturii plantelor mari).
În general au forme geometrice simetrice sau asimetrice, dimensiuni şi adâncimi diferite, sunt realizate din beton aparent, brut sau cu diferite finisări sau pot fi placate cu piatră, marmură, ceramică.
Adâncimile necesare sunt 30 de cm pentru flori, 40 – 60 de cm pentru arbuşti sau cel puţin 80 de cm pentru arbori ( cu lărgimi corespunzătoare realizării unui volum edafic suficient, spre exemplu se folosesc în ultima vreme în Bucureşti cele de volum mare, cu baza pe un europalet).
Jardinierele situate pe suprafeţe deschise, plane, permit aranjamente interesante, realizarea de volume în jocuri geometrice simetrice sau asimetrice: aliniere în şiruri , grupare de jardiniere cu înălţimi diferite, etajare prin suprapunere parţială, etc. Soluţii ingenioase pot transforma o piaţă într-o vastă jardinieră, alcătuind o mică grădină. Jardinierele mai mici , mobile, pot fi realizate şi ca module ( rectangulare, hexagonale, circulare), care se asociază în mod diferit, ele permit schimbări în aranjamentul spaţiului respectiv pentru variaţia decorului.
Proiectantul concepe ansamblul jardiniere- plante , îmbinarea formelor construite cu anumite forme de creştere, talii şi culori ale florilor, arbuştilor şi chiar ale unor arbori.
În parcuri pot fi prevăzute anumite arii, limitate ca întindere, destinate divertismentului prin exerciţii de creativitate în amenajarea cu plante a unui spaţiu pietonal; pe suprafeţe dure şi netede se dispun jardiniere cu arbuşti şi plante floricole şi containere cu arbori , dotate cu sistem de rulare, ale căror poziţii pot fi schimbate de către vizitatori. Acestora li se pot asocia şi module pentru şedere.
Jardinierele pentru grădinile private, ori jardinierele de balcon in general sunt construite din plastic pe mai multe tipuri de dimensiuni. În general , s-au standardizat dimensiunile de 50 cm lungime, adâncime de 14 cm, lăţime de 16 cm, apoi cele de 60 de cm lungime pe aceleaşi lăţimi şi adâncimi , apoi cele mai lungi de 100 cm pe aceleaşi lăţimi şi adâncimi. Aceste jardiniere de balcon sunt ideale pentru cultivarea florilor de vară specifice, muşcate, petunia, surfinia, verbena, etc, volumul de pământ fiind în general suficient pentru un an de zile. Aşezate pe suporţi adevaţi astfel încât să nu le clintească vântul , amplasarea lor pe balcon, la ferestre , ori pe terase pot îmbunătăţi foarte mult peisajul general.
Autor Constantin Claudiu
Publicat 08.11.2011
Bibliografie : ‚ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ. Dr. Ana- Felicia Iliescu
Editura Ceres 2003.

Comments are closed.