Plantele acvatice

Atractivitatea şi farmecul peisajelor lacustre se datorează nu numai oglinzilor de apă şi malourilor unduitoare ascunse din loc în loc de pâlcuri de sălcii , ci şi prezenţei vegetaţiei acvatice: mase de stuf şi trestii ridicându-şi tulpinile zvelte deasupra apei, insule de frunze plutitoare presărate cu florile de o rară frumuseţe ale nuferilor, ierburi şi flori care îmbracă terenul umed – toate animate de nenumărate vieţuitoare specifice apelor.

În mod firesc, crearea peisajeor a împrumutat de la cele naturale aspecte ale îmbinării apelor cu vegetaţia carcateristică acestora, selectându-se plantele potrivite introducerii lor în compoziţie. Lacurile, iazurile şi în unele cazuri bazinele de apă pot fi decorate cu nuferi ( Nymphaea, Nuphar), stânjenei de baltă ( Iris kaempferi şi Iris pseudacorus) , iar malurile umede ale lacurilor , râurilor şi pâraielor pot fi plantate cu specii ca Lythrum salicaria ( răchitan), Juncus effusus ( pipirig), Caltha palustris ( calcea calului), Mentha aquatica ( mentă de apă), Trollius europaeus ( bulbuci), Myosotis palustris ( nu-mă-uita), Phalaris arundinacea ( iarbă albă), specii de Primula, etc. Ele ornamentează prin formele deosebite ale frunzelor , prin habitus, prin alcătuirea şi culorile diverse ale florilor şi inflorescenţelor.

Alegerea speciilor se face nu numai în funcţie de însuşirile decorative , ci şi de cerinţele lor diferite faţă de factorul apă. Pentru malurile umede şi cu strat subţire de apă ( 5- 10 cm – zona A) sunt indicate specii ca : Iris kaempferi, Menyanthes trifoliata, Caltha palustris, Myosotis palustris, Ranunculus lungua, Lythrum salicaria.

Pentru plantele de apă propriu-zise o condiţie importantă este nivelul apei ( sau adâncimea de creştere a părţii submerse. De exemplu, pentru Alisma plantago , Acorus calamus, Iris pseudacorus, Butomus umbellatus este indicată o adâncime a apei de 15- 25 de cm ,zona B, pentru nuferi ( Nuphar luteum, Nymphaea alba ) 50 – 60 de cm şi pentru săgeata apei ( Sagitaria sagitifolia ) o adâncime de 30- 60 de cm zona C.

Aceste adâncimi se realizează în cazul bazinelor fie prin modul de construcţie al acestora, fie prin folosirea de bacuri submerse în care saunt cultivate speciile subacvatice. Uneori se adoptă limitarea spaţiului de cultură cu roci sau cultivarea în strat de sol aşezat pe fundul înclinat al bazinului.

În general cu excepţia lacurilor mari nu este indicat să se folosească specii ca papura, trestia, stuful, care au o mare putere invadantă. Suprafeţele ocupate de plantele acvatice sunt interesaqnte şi plăcute vederii dacă luciul liber al apei este dominant. Plantele flotante ca şi cele cu creşteri erecte , ieşinds semeţe deasupra apei , formează accente care prin contrast pun în valoare oglinda fluidă .Pe malurile umede, speciile perene  iubitoare de umiditate vor fi , de asemenea , dispuse în zone discontinue, bine alese.

Foto : www.ranchosantafeponds.com

Autor Constantin Claudiu

Publicat 10.11.2011

Bibliografie : ‚ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ. Dr. Ana- Felicia Iliescu

Editura Ceres 2003.

 

 

Comments are closed.