Protejarea și ameliorarea solului

Plantațiile masive de arbori și arbuști, prin intermediul sistemelor radiculare favorizează autocurățirea solului : ele preiau prin absorbție unele substanțe străine (poluanți) și diminuează excesul unor elemente , contribuind la echilibrarea capacității de fertilitate.

Vegetația este un factor pedogenetic : prin resturile vegetale de la suprafața solului (litiera) și din sol (rădăcini moarte), descompuse de microorganisme, solul se regenerează și devine mai fertil. Din acest considerent, îndepărtarea frunzelor căzute din ariile ocupate de masive este o practică antiecologică.

În amenajările de spații verzi pe terenuri relativ sărace, cu timpul, calitatea solului din ariile plantate se ameliorează, la aceasta contribuind și unele lucrări ca afânarea, adăugarea unui strat superficial de protecție ( mulcire) din materiale vegetale etc. Uneori, plantele pot modifica în sens negativ unele caracteristici ale solului, de exemplu, acidifierea solurilor sărace de către conifere.

Pe lângă aportul de materie organică, vegetația contribuie, tot prin aparatul radicular, la creșterea porozității solului și implicit la capacitatea lui de filtrare și sedimentare, la activarea vieții microorganismelor care fac biodegradarea materiei organice și ameliorează fertilitatea solului, la îmbunătățirea capacității de retenție hidrică a terenului.

În amenajările peisagistice cu terenuri în pantă, vegetația permite fixarea solului, prevenirea eroziunii și a alunecărilor, în acest scop fiind folosite specii de arbori și arbuști cu sistem radicular bine ramificat și profund, de asemenea specii drajonante.

Comments are closed.