Cascade şi minicascade
Amenajarea cursurilor de apă este posibilă numai pe terenurile înclinate sau pe care se creează panta necesară. Pe o pantă mai accentuată , apa poate fi însoţită de roci sau albia este construită din roci, reproducându-se configuraţii naturale de pârâu cu sau fără praguri. Când apa nu provine dintr-o sursă naturală continuă , ci se recirculă prin pompare, se impune adesea impermeabilizarea albiei prin betonare , cu incastrarea de roci sau pietre de râu care maschează patul de beton. Aceasta este în acelaşi timp şi o metodă de consolidare care previne erodarea traseului apei.
Când relieful terenului este accidentat, denivelările pe parcursul unui pârâu înlesnesc crearea unor căderi de apă sau cascade. Apa poate fi dirijată printr-o îngustare între roci , rezultând un şuvoi mai tumultuos sau poate fi desfăşurată peste un parg mai larg, din roci plane sau din trunchiuri de arbori , căderea având aspectul unei perdele de apă.
În natură, forţa apei,dată atât de debit cât şi de înălţimea de cădere , determină la baza cascadei formarea unui bazin, în consecinţă aici albia artificială se va adânci şi se va consolida cu roci, inclusiv pe maluri. Zgomotul specific căderilor de apăse amplifică dacă pragul este ieşit în afară ( având dedesubt un gol).
Pe traseul unui pârâu se poate amenaja o suită de căderi de apă, una dintre acestea având însă mai mare importanţă spectaculară. Apa poate fi receptată direct într-un lac sau îşi poate continua cursul sub formă de pârâu.
În grădinile mici, unele cascade artificiale se proiectează ca punct de plecare al unui pârâu, ca loc de unde izvorăşte apa. În acest caz este creată sau exploatată o proeminenţă a terenului, pe care se realizează o compoziţie etajată de roci masive. Dintre ele , din punctul cel mai înalt „izvorăşte apa” ( adică dintr-o conductă mascată, staţie de pompare), căzând pe praguri în unul sau mai multe fire , către un bazin inferior. De aici se formează pârâul care se poate încheia cu un ochi de apă ( un lac mic), de unde, prin repompare, apa revine la punctul de plecare prin conducte îngropate.
În parcurile cu relief variat, o înălţime a terenului poate fi exploatată pentru realizarea unei scenografii cu roci şi cascade de mare efect: fie prin căderi de apă de la mare înălţime, fie suite de căderi mai mici, receptate într-un lac sau într-un bazin mare.
Modernismul în arhitectura peisajului a generat exemple de cascade artificiale, care în mod frecvent, sunt independente de reproducerea unei scene naturale. Situate uneori pe terenuri plane, ele înfăţişează o construcţie etajată din blocuri şi trepte tăiate în granit sau chiar executate din beton, combinate cu roci nefasonate, peste care si printre care curge apa cu efecte spectaculoase într-un bazin inferior, cu sau fără roci.
Sistemul hidrotehnic al unei grădini poate combina diferite variante de înserare a apelor , în funcţie de relief şi mărimea terenului.
La nivelul unui parc mare , un exemplu al sistemului hidrotehnic este cel creat la începutul secolului XX de E. Redont în Parcul Romanescu din Craiova după următoarea schemă : Captarea apei > lacuri inguste pe firul apei > stavilar si cadere mica de apa >lac mare > stavilar si cascada > parau cu insiruire de mici praguri din roci, conducand apa in afara teritoriului parcului.
Autor Constantin Claudiu
Publicat 14.11.2011
Bibliografie : ‚ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ. Dr. Ana- Felicia Iliescu
Editura Ceres 2003.
