Anghinarea – importanţa culturii – Cynara scolymus L.

Importanța alimentară și economică – Anghinarea se cultivă atât ca legumă , cât și ca plantă medicinală.Se consumă receptaculul inflorescenței și baza bracteelor preparate sub diferite forme ; acestea sunt cărnoase și au o valoare nutritivă ridicată.Uneori se consumă și nervura principală a frunzelor , care în stare etiolată este fragedă , cu gustul asemănător pețiolului de cardon.

Frunzele uscate de anghinare și uneori rădăcinile au diferite întrebuințări medicinale.

 

Originea și aria de răspândire – Anghinarea crește spontan în regiunea Mării Mediterane și în nordul Africii.Selecționată în secolul XV în Italia din cardonul sălbatic , anghinarea s-a extins apoi în vestul Europei și în alte regiuni ale globului , ocupând în unele țări un loc de frunte.

În țara noastră , anghinarea , cu toată valoarea sa , este încă foarte puțin răspândită și cunoscută ca legumă , în schimb ocupă suprafețe mai mari ca plantă medicinală.

Particularități morfologice – Deși este o plantă perenă , anghinarea se poate comporta în cultură ca anuală , bienală , trienală.Rădăcina este la început groasă , apoi se ramifică puternic și se răspândește în sol până la adâncimi de peste 1 m.Tulpina este erectă , puternic ramificată , înaltă de 1,5 – 2 m.Frunzele sunt foarte mari , ajungând până la 1 – 1,2 m lungime , cu pețioluri puternice și nervura principală îngroșată.Limbul frunzei este puternic sectat  , aparent de culoare cenușie-argintie , datorită perișorilor ce acoperă frunza ; perii lungi , alb-cenușii sunt prezenți de asemenea pe toate părțile verzi ale plantei.La unele soiuri , frunzele ca și bracteele se termină cu spini.Florile au o culoare albastră violacee și sunt grupate în inflorescențe – capitule mari , globuloase , ce se formează la extremitățile ramificațiilor tulpinii.Receptaculul capitulului este cărnos , fiind partea cea mai importantă pentru consum , alături de bracteele cărnoase.

Fructul de anghinare este o achenă , ușor turtită lateral , de culoare cenușie-brună , ce își păstrează facultatea germinativă 6 – 10 ani.

Relațiile cu factorii de mediu – Deși este o plantă perenă , anghinarea prezintă sensibilitate la temperaturile scăzute , datorită originii sale din regiuni mai calde.Astfel , plantele sunt distruse la 0 grade C și ca urmare , în condițiile din țara noastră , trebuie luate măsuri de protejare , prin acoperirea plantelor cu paie , frunze sau prin mușuroire.

Față de umiditate nu este pretențioasă , totuși seceta prelungită depreciază calitativ producția.În perioadele de secetă sunt necesare irigări , în vederea obținerii unor receptacule cărnoase , suculente.Consumă cantități mari de substanțe nutritive , deoarece partea supraterană are o creștere intensă și dimensiuni mari.Este o specie legumicolă foarte pretențioasă față de sol , preferând pe cele profunde , fertile , fără exces de umiditate.Cele mai bune sunt solurile nisipoase , bogate în humus , iar cele necorespunzătoare sunt solurile calcaroase.

Soiuri – În țările mari cultivatoare de anghinare sunt folosite numeroase soiuri diferite prin precocitate , talie , forma și culoarea inflorescenței , prezența sau absența spinilor pe bractee.Dintre cele mai răspândite , au valoare pentru extinderea în cultură la noi în țară , mai cu seamă cele provenite din Franța și Italia.

–         Violet de Provence – Soi precoce , cu talia plantelor 60 – 70 cm , productiv , destul de rezistent la temperaturi scăzute.Inflorescențele sunt la maturitatea comercială  mici , mijlocii , oval – alungite , cu bractee verzi – violacee , prevăzute cu spini.

–         Mare de Bretagne – Soi semitardiv , viguros , cu talie de 120 – 150 cm , productiv.Capitulele mari , globuloase , receptaculul bine învelit de bractee cărnoase , de culoare verde brună.

–         Mare verde de Lyon – Soi tardiv , rustic , rezistent la frig , viguros , cu talia de cca. 90 cm.Capitulele mari , late le bază , bractee fără spini , răsfirate.Asigură producții mari , eșalonate.

Producerea semințelor

Semințele de anghinare se obțin din plantațiile pentru consum , care sunt în anul al treilea sau al patrulea de vegetație.Plantele tipice soiului se aleg și se marchează cu un an înainte.Se păstrează pentru producerea semințelor doar inflorescențele formate pe tulpina principală , celelalte eliminându-se imediat ce apar.

Pe lângă lucrările de îngrijire aplicate în același mod ca pentru culturile destinate consumului , se aplică o lucrare specială și anume îndoirea tulpinilor florifere , imediat după formarea semințelor , spre a evita pătrunderea apei în inflorescență și putrezirea semințelor.

Inflorescențele se recoltează când semințele au ajuns la maturitate , prin luna august sau septembrie.După ce se usucă și se treieră , semințele obținute sunt condiționate și păstrate în încăperi uscate și aerisite.

De pe un hectar se recoltează 250 – 300 kg de sămânță.

 

Mult succes!

Autor biolog Cătălina I.

Publicat 21.04.2011   iSEO

 

 

Comments are closed.